He, he, intelepciunea batranilor...

Nimic nu osifică mai mult gândirea decât preluarea unor prejudecăți sau, dacă vreți, a unor judecăți gata mestecate și regurgitate pentru o nouă generație de prunci, cărora, în principiu, ne străduim să le transmitem depozitul de învățături, de experiențe și conlcuzii. E drept că nu fiecare generație are potențialul regândirii unor lucruri învechite, nici gând înnobilate, de trecerea timpului. Numai vinul, aurul și capodoperele artei plastice (pictura, sculptura) ar avea de câștigat din patina timpului, deși suprafața pânzelor se degradează (de aceea există restauratori de tablouri), iar, sculpturilor, timpul le nivelează configurarea fizionomică și corporală: unde există o față, nu se mai vede decât un conglomerat amorf, unde era o mână sau o ureche, nu se mai văd decât niște cioate care aduc mai curând cu orice decât organul presupus. Vreau să spun că nici o materie (organică sau anorganică) nu rezistă trecerii timpului, așadar și spiritul are nevoie de înnoiri, de scuturări de praf și zguduiri din temelii.
In viața mea de până acum, și am depășit "il mezzo del camino", n-am întâlnit bătrâni înțelepți. Doar bătrâni fragili și tremurători, a căror minte plutea între vag și goluri, cu fixații alimentare și rutine locomotorii, iritabili și agasanți, greoi în făptură și stârnindu-mi mila. Dar voi?
De peste tot ne înconjoară Moșii (iar babele se-mping, mai rar, în avanscenă): moș Niculae, moș Crăciun, moșii și strămoșii, moșii... pe groși, moși și babe stând pe labe, baba Dochia, baba...Duminică și baba...Miercuri ori Vineri.
Am citit despre ei în basme și legende, în poezii romantice - unde apare figura magului - bătrânul înțelept cititor în stele (îmi răsar în minte bucățile clasice din "Strigoii", "Povestea magului...", "Scrisoarea I") sau cel a Sfintei - auxiliar și sfătuitor în caz de nevoie - în romane și povestiri, am auzit despre maica Tereza, iar in Scripturi, Cel de Sus este figurat cu atributele fizice ale unui înțelept: barba și părul albe, ochi pătrunzători și cunoscători, față emaciată de post și suferință; prezența acestor atribute fizice ne "programează" (printr-un fin proces de semioză cultural-istorică) să vedem în plan spiritual-emotiv și ceea ce poate că, luat la bani mărunți, ar fi îndolielnic: stiința (de viață, de oameni și de Carte), sfătoșenie și vizionarism, prudentă și inteligență.
Carevasăzică: știința de viață sau experiența personală; stiința de oameni - o bogată și flexibilă inteligență emotivă, psihologică și interrelațională; știința de Carte (și nu întâmplător am scris cuvântul cu literă mare, căci poate să însemne mai multe lucruri: cartea sacră, cartea magică a alchimiei și transformărilor, sau toate cărțile scrise de până la el) - o subtilă inteligență a intelectului, cunoscător de toate câte le-a produs spiritul uman. Voba ceea: 'Homo sum et nihil alienum a me puto'