Femeile tot la cratita ajung...

Când am auzit prima dată vorbele astea din gura mamei, am simțit fiori reci pe șira spinării. Si eram mică, mititică. N-am sesizat atunci, n-aveam cum, întreaga amploare a acestei scăderi de temperatură corporală, aproape în pragul colapsului, dar acum, privind în urmă, știu că mi-am ghidat întreaga viață după acest...precept, înfipt în mintea mea ca o bornă de foc. Era mai bine zis ca un hău de foc, lavă și magmă fierbinte, ca un vulcan în erupție, pe care trebuia să-l ocolesc cât pot, să mă țin departe de gura prăpastiei. Imi vedeam pieirea așa cum trebuie că au pățit dinozaurii tyrannosaurus sau T-Rex ori alte specii sauriene pierdute pe vecie.
In ce context le-am auzit?
Am întrebat-o odată de ce nu s-a dus la facultate, fiindcă-i sclipea mintea la matematică, la cifre, la socoteli (tocmai pe invers ca mie) și-avea o deșteptăciune, o agilitate a minții, care răzbea prin toți porii. Mi-a zis așa:
'Bunicul tău n-a vrut să mă lase. Pe vremea aia se plătea taxă, ca să mergi mai departe de liceu și mi-a zis foarte ferm că el nu dă bani, ca să studiez, eu, fiica lui, fiindcă...femeile tot la cratiță ajung.' (Subintelesul era: ce rost are sa dau atat amar de bani, adunati cu truda, pe tine, pe cresterea ta intelectuala, daca tot aici, in bucataria asta stramta, iti vei petrece timpul de viata...???)
Si-am văzut cum se chinuia și cum și-ar fi dorit să fi luat altă decizie în urmă cu (la vremea când îmi povestea asta, plus anii de dat în urmă, aceia de dinainte de nașterea mea) 20 - 22 ani.
De aceea, sunt eu acum cum sunt.
Cât de mult a pus stăpânire pe mine ciotul ăsta de frază, nu-mi dau seama decât acum...
Si-mi mai dau seama de ceva:
AL NAIBII BUN, AVEA DREPTATE!

Molly..O alta victima a neomului... www.adoptiicaini.ro

He, he, intelepciunea batranilor...

Nimic nu osifică mai mult gândirea decât preluarea unor prejudecăți sau, dacă vreți, a unor judecăți gata mestecate și regurgitate pentru o nouă generație de prunci, cărora, în principiu, ne străduim să le transmitem depozitul de învățături, de experiențe și conlcuzii. E drept că nu fiecare generație are potențialul regândirii unor lucruri învechite, nici gând înnobilate, de trecerea timpului. Numai vinul, aurul și capodoperele artei plastice (pictura, sculptura) ar avea de câștigat din patina timpului, deși suprafața pânzelor se degradează (de aceea există restauratori de tablouri), iar, sculpturilor, timpul le nivelează configurarea fizionomică și corporală: unde există o față, nu se mai vede decât un conglomerat amorf, unde era o mână sau o ureche, nu se mai văd decât niște cioate care aduc mai curând cu orice decât organul presupus. Vreau să spun că nici o materie (organică sau anorganică) nu rezistă trecerii timpului, așadar și spiritul are nevoie de înnoiri, de scuturări de praf și zguduiri din temelii.
In viața mea de până acum, și am depășit "il mezzo del camino", n-am întâlnit bătrâni înțelepți. Doar bătrâni fragili și tremurători, a căror minte plutea între vag și goluri, cu fixații alimentare și rutine locomotorii, iritabili și agasanți, greoi în făptură și stârnindu-mi mila. Dar voi?
De peste tot ne înconjoară Moșii (iar babele se-mping, mai rar, în avanscenă): moș Niculae, moș Crăciun, moșii și strămoșii, moșii... pe groși, moși și babe stând pe labe, baba Dochia, baba...Duminică și baba...Miercuri ori Vineri.
Am citit despre ei în basme și legende, în poezii romantice - unde apare figura magului - bătrânul înțelept cititor în stele (îmi răsar în minte bucățile clasice din "Strigoii", "Povestea magului...", "Scrisoarea I") sau cel a Sfintei - auxiliar și sfătuitor în caz de nevoie - în romane și povestiri, am auzit despre maica Tereza, iar in Scripturi, Cel de Sus este figurat cu atributele fizice ale unui înțelept: barba și părul albe, ochi pătrunzători și cunoscători, față emaciată de post și suferință; prezența acestor atribute fizice ne "programează" (printr-un fin proces de semioză cultural-istorică) să vedem în plan spiritual-emotiv și ceea ce poate că, luat la bani mărunți, ar fi îndolielnic: stiința (de viață, de oameni și de Carte), sfătoșenie și vizionarism, prudentă și inteligență.
Carevasăzică: știința de viață sau experiența personală; stiința de oameni - o bogată și flexibilă inteligență emotivă, psihologică și interrelațională; știința de Carte (și nu întâmplător am scris cuvântul cu literă mare, căci poate să însemne mai multe lucruri: cartea sacră, cartea magică a alchimiei și transformărilor, sau toate cărțile scrise de până la el) - o subtilă inteligență a intelectului, cunoscător de toate câte le-a produs spiritul uman. Voba ceea: 'Homo sum et nihil alienum a me puto'

Priviti-l si amintiti-vi-l: Nic Vujicic - un erou sau un clovn?

Personal, am rămas fără grai, când am văzut acest filmuleț video, și n-am putut decât să plâng cu lacrimi de sare, amare-amare...M-am înroșit, m-am îngălbenit, m-am înverzit, exact ca fetele din public. Am simțit mai multe goluri în stomac și mă întrebam dacă nu e cumva vreun truc murdar. Până la urmă, scepticismul meu a trebuit să se predea în fața evidenței. Uitați-vă, priviți-l și veți fi surprinși de ceea ce poate face omul.OMUL. M-a facut să mă simt mică, furnică, pe lângă el. ȘI SĂ MĂ GÂNDESC CĂ SUNTEM FERICIȚI FĂRĂ SĂ NE DĂM SEAMA.

Treizeci de motive de râs

Nu știu dacă ați mai auzit aceste reflecții umoristice, dar vi le afișez, ca să vă binedispuneți. Nu sunt eu autorul și nici nu știu cine este, că altfel vi l-aș dezvălui. Multe din ele contrazic ziceri deja clișeizate și din asta provine umorul, comicul, din răsturnarea unei imagini anchilozate.

1. Este bine să laşi băutura, însă rău este să uiţi unde ai lăsat-o..
2. Banii nu fac fericirea pentru cine o cumpără gata făcută.
3. Inteligenţa mă urmăreşte..., dar eu sunt mai rapid.
4. Fugi de tentaţii...dar încet să te poată ajunge.
5. Există o lume mai bună..., dar este foarte scumpă.
6. A studia înseamnă a te îndoi de inteligenţa colegului de birou.
7. Munca nu a omorât niciodată pe nimeni, dar de ce să rişti?
8. Alcoolul omoară încet, încet; nu contează, nu mă grăbesc.
9. Există două cuvinte care îţi deschid multe uşi. "trage" şi.."împinge"!
10. Viaţa e aşa de tragică: azi eşti aici, mâine iarăşi.
11. Poate că banii vorbesc, dar cu auzul nu stau prea bine, pentru că
niciodată nu vin când îi chem.
12. Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Apoi, într-o zi, aşa se va
şi întâmpla.
13. Viaţa mea e ca un film care nu are distribuţia prea reuşită. Şi nu îi
înţeleg nici acţiunea.
14. Femeile sunt ca medaliile olimpice: trebuie să lupţi pentru ele, apoi
îţi atârnă de gât o viaţă întreagă.
15. Timpul vindecă orice, însă nu e un bun chirurg plastician.
16. După ce te căsătoreşti, vei afla ce e fericirea. Numai că va fi prea
târziu.
17. Un semn sigur că ai îmbătrânit este că lumânările de pe tort costă mai
mult decât tortul.
18. Poţi învăţa o pisică să facă orice vrea ea.
19. Foarte mulţi oameni îşi petrec viaţa culcându-se când nu le e somn şi
trezindu-se când încă le este.
20. Mult mai mulţi bărbaţi şi-ar părăsi nevestele, dacă ar şti să îşi facă
bagajele.
21. Nu e destul să fii tu norocos, trebuie ca ceilalţi să nu fie.
22. Nu contează dacă eşti sărac sau bogat. Contează să ai bani!
23. Dacă ti-e foame - mănâncă sare: o să îţi fie sete!
24. Stresul înseamnă să te trezeşti urlând, apoi îţi dai seama că nu
dormeai.
25. Nu mă duce pe mine în ispită, găsesc drumul singur.
26. Dacă ajuţi pe cineva, ai să vezi că îşi va aminti de tine şi data
viitoare când va avea nevoie de ajutor.
27. Dumnezeu a creat lumea din nimic. Nimicul se mai vede pe ici-colo.
28. Vacanţa de vară este perioada când părinţii îşi dau seama că profesorii
nu sunt plătiţi suficient de bine.
29. Orice bărbat are nevoie de o femeie, fiindcă sunt o grămada de lucruri,
pentru care nu poţi să faci guvernul vinovat.
30. Fiecare al cincelea om e chinez. Şi noi suntem cinci în familie, deci
cineva e chinez. Poate tata sau mama, poate frate-meu mai mare Costel, sau
frate-meu mai mic Ho-Xiao-Pen. Eu cred că-i Costel.

Biografeme

Așa cum există foneme, lexeme, morfeme, sememe și fiecare dintre cele enumerate însemnând o unitate minimală constitutivă pentru sunet, cuvânt, parte de cuvânt și înțeles, după același model cineva deștept (Rolland Barthes, critic și teoretician structuralist francez din anii 60'-70', cu mare influență asupra evoluției ulterioare a științei literaturii)a inventat cuvântul 'biografem', care ghiciți ce va însemna? Unitate minimală cu valoare structurală pentru cursul unei vieți sau de definire a vieții ca destin. Ea, unitatea aceasta minimală, este semnificativă din punctul de vedere al devenirii ființei, dar poate la fel de bine să fie un simbol sau un mit, un vis sau ceva întâmplat în realitatea vie a trecutului care intră, fără discuție, în malaxorul de ingrediente biografice. Atenție mare cu ce fel de biografie avem de-a face. Este o biografie a ideilor (să amintesc în treacăt 'Biografia ideii de literatură' a lui Adrian Marino, profesor universitar de la Cluj, important cercetător român, critic și teoretician literar de mare amploare, un veritabil cărturar al spațiului carpato-dunărean)? Este o biografie a spiritului sau o biografie intelectuală? Este o biografie a derizoriului sau lucrurilor mărunte (amintesc, în treacăt, că lui Titu Maiorescu îi plăcea să noteze sferturile și jumătățile de oră în care făcea un lucru, scria, se plimba, vizita pe cineva; iar Liviu Rebreanu este cunoscut printre cercetătorii jurnalelor literare ca fiind autorul unui dintre cele mai anoste, deoarece avea mania de a face liste de cumpărături, liste de calcule - o contabilitate a costurilor, sau liste de animale care au murit, nasc/ fată etc)? Este un pomelnic de lecturi din mari autori, o biografie a ...lecturilor, să zicem? Asta ca să iau în cont numai câteva din potențialitățile exemplificatoare ale biografiei... Curios doar că printre atâtea exemple și modele nu se găsește nici un exemplu de biografie a ratărilor - în care să fie trecute ceea ce am pierdut, ocazii, oferte, călătorii, căsătorii, iubiri, prietenii, slujbe etc.
Ați observat că atunci când vi se cere să faceți un banal curriculum vitae pentru o slujbă, sau, neaoș spus, o biografie,ea nu cuprinde decât puține date ale ființei vii ('bio')? Luați oricare CV și uitați-vă atent: ce avem acolo din ceea ce reprezintă persoana vie și nu persoana socială și profesională? Mai nimic. E un nume, o adresă și un telefon. In rest, apar doar rubrici în care sunt antologate: cum a învățat și studiat (bine, mediocru, foarte bine, excepțional); unde și cum a muncit și dacă are recomandări; în câte limbi știe să deschidă gura și cât de bine o face...și cam atât. A, să nu uit! Mai există, doar uneori, o rubricuță mică în care ți se cer și mici amănunte suplimentare, cum ar fi dezvăluirea altor dispoziții și abilități profesionale, care țin de antrenament și învățare (lucrul cu calculatorul sau participări la extracurriculare în diferitele perioade ale educației).
Sunteți atunci de acord cu mine că un CV obișnuit nu reprezintă decât omul social și profesional ? Si unde apare atunci ființa lui profundă ceea ce îl face diferit de ceilalți, inalienabil și indivizibil? Ceea ce îl face să fie X și nu Y ? Scoala cutărică au mai făcut-o mulți altii, posesori de diplome universitare sunt cu milioanele (cum se fac la Spiru Haret pe bandă rulantă...) , iar știutori de engleză găsim tot așa, la fel de buni, încât să se descurce mai mult decât onorabil, încaltea posesorii de permis de conducere categoria B sunt ca ciupercile dupa ploaie, numai dacă priviți la bietele nostre străzi și trotuoare pavoazate cu mașini.
Așa ajungem să punem la bătaie măștile: cele profesionale, cele sociale.
Si eul meu, al lui, al ei, al tău unde sunt?
Când are timp să iasă și el la lumină și să se manifeste?
Suntem copleșiți pe parcursul unei zile întregi de obligații și solicitări...sociale, iar acasă ajungem frânți, căci nu ne lasă să răsuflăm scalvia slujbei mohorâte a secolului XXI.
Când să mai ai timp de vocație, de descoperirea profunzimilor lui, ale tale, ale sale?
De fapt, de ce avem nevoie de biografeme, încă un cuvânt de reținut printre multe altele? Si de ce este o invenție deșteaptă?
Pentru că oricât am vrea noi să notăm nimicuri, să salvăm perisabilul prin scrierea într-o pagină/ jurnal (blog), din viața noastră (și majoritatea diariștilor asta și fac, este o regulă de aur a existenței jurnalului, care presupune, vorba unui alt scriitor - Ion Desiderius Sârbu - elev al lui Blaga la Cluj, o retragere melcoidă din fața vieții), Eul rămâne tot pe afară, este de neprins, de nefixat în albul strălucitor al unei pagini.
Biografemele sunt alcătuite nu numai din materia vieții experimentate, ci și din vise, din obsesii simbolice, din lecturi modelatoare, din superstiții și frici, din iubiri și lașități, din admirații față de maeștri și rivalități de discipoli etc, etc
Să închei cu un exemplu: Ion Petru Culianu, om mare și cărturar vestit, elev sârguincios și inteligent al lui Mircea Eliade, căruia i-a urmat la catedra de istoria religiilor din Chicago, avea credințe de alchimist: credea în numere magice și în horoscoape (nu chiar din cele obișnuite pe care le zărim pe toate gardurile, pardon!, pe toate ...site-urile, ci cele făcute...științific; și dacă vreți să știți cum arătau ele și ce complexitate de cunoștințe cereau, citiți 'Jocul de smarald' de același autor). Nu-i așa că este un biografem interesant, care ne spune ceva despre ființa vie a profesorului universitar, asasinat mișelește în 1990?

ł