Biografeme

Așa cum există foneme, lexeme, morfeme, sememe și fiecare dintre cele enumerate însemnând o unitate minimală constitutivă pentru sunet, cuvânt, parte de cuvânt și înțeles, după același model cineva deștept (Rolland Barthes, critic și teoretician structuralist francez din anii 60'-70', cu mare influență asupra evoluției ulterioare a științei literaturii)a inventat cuvântul 'biografem', care ghiciți ce va însemna? Unitate minimală cu valoare structurală pentru cursul unei vieți sau de definire a vieții ca destin. Ea, unitatea aceasta minimală, este semnificativă din punctul de vedere al devenirii ființei, dar poate la fel de bine să fie un simbol sau un mit, un vis sau ceva întâmplat în realitatea vie a trecutului care intră, fără discuție, în malaxorul de ingrediente biografice. Atenție mare cu ce fel de biografie avem de-a face. Este o biografie a ideilor (să amintesc în treacăt 'Biografia ideii de literatură' a lui Adrian Marino, profesor universitar de la Cluj, important cercetător român, critic și teoretician literar de mare amploare, un veritabil cărturar al spațiului carpato-dunărean)? Este o biografie a spiritului sau o biografie intelectuală? Este o biografie a derizoriului sau lucrurilor mărunte (amintesc, în treacăt, că lui Titu Maiorescu îi plăcea să noteze sferturile și jumătățile de oră în care făcea un lucru, scria, se plimba, vizita pe cineva; iar Liviu Rebreanu este cunoscut printre cercetătorii jurnalelor literare ca fiind autorul unui dintre cele mai anoste, deoarece avea mania de a face liste de cumpărături, liste de calcule - o contabilitate a costurilor, sau liste de animale care au murit, nasc/ fată etc)? Este un pomelnic de lecturi din mari autori, o biografie a ...lecturilor, să zicem? Asta ca să iau în cont numai câteva din potențialitățile exemplificatoare ale biografiei... Curios doar că printre atâtea exemple și modele nu se găsește nici un exemplu de biografie a ratărilor - în care să fie trecute ceea ce am pierdut, ocazii, oferte, călătorii, căsătorii, iubiri, prietenii, slujbe etc.
Ați observat că atunci când vi se cere să faceți un banal curriculum vitae pentru o slujbă, sau, neaoș spus, o biografie,ea nu cuprinde decât puține date ale ființei vii ('bio')? Luați oricare CV și uitați-vă atent: ce avem acolo din ceea ce reprezintă persoana vie și nu persoana socială și profesională? Mai nimic. E un nume, o adresă și un telefon. In rest, apar doar rubrici în care sunt antologate: cum a învățat și studiat (bine, mediocru, foarte bine, excepțional); unde și cum a muncit și dacă are recomandări; în câte limbi știe să deschidă gura și cât de bine o face...și cam atât. A, să nu uit! Mai există, doar uneori, o rubricuță mică în care ți se cer și mici amănunte suplimentare, cum ar fi dezvăluirea altor dispoziții și abilități profesionale, care țin de antrenament și învățare (lucrul cu calculatorul sau participări la extracurriculare în diferitele perioade ale educației).
Sunteți atunci de acord cu mine că un CV obișnuit nu reprezintă decât omul social și profesional ? Si unde apare atunci ființa lui profundă ceea ce îl face diferit de ceilalți, inalienabil și indivizibil? Ceea ce îl face să fie X și nu Y ? Scoala cutărică au mai făcut-o mulți altii, posesori de diplome universitare sunt cu milioanele (cum se fac la Spiru Haret pe bandă rulantă...) , iar știutori de engleză găsim tot așa, la fel de buni, încât să se descurce mai mult decât onorabil, încaltea posesorii de permis de conducere categoria B sunt ca ciupercile dupa ploaie, numai dacă priviți la bietele nostre străzi și trotuoare pavoazate cu mașini.
Așa ajungem să punem la bătaie măștile: cele profesionale, cele sociale.
Si eul meu, al lui, al ei, al tău unde sunt?
Când are timp să iasă și el la lumină și să se manifeste?
Suntem copleșiți pe parcursul unei zile întregi de obligații și solicitări...sociale, iar acasă ajungem frânți, căci nu ne lasă să răsuflăm scalvia slujbei mohorâte a secolului XXI.
Când să mai ai timp de vocație, de descoperirea profunzimilor lui, ale tale, ale sale?
De fapt, de ce avem nevoie de biografeme, încă un cuvânt de reținut printre multe altele? Si de ce este o invenție deșteaptă?
Pentru că oricât am vrea noi să notăm nimicuri, să salvăm perisabilul prin scrierea într-o pagină/ jurnal (blog), din viața noastră (și majoritatea diariștilor asta și fac, este o regulă de aur a existenței jurnalului, care presupune, vorba unui alt scriitor - Ion Desiderius Sârbu - elev al lui Blaga la Cluj, o retragere melcoidă din fața vieții), Eul rămâne tot pe afară, este de neprins, de nefixat în albul strălucitor al unei pagini.
Biografemele sunt alcătuite nu numai din materia vieții experimentate, ci și din vise, din obsesii simbolice, din lecturi modelatoare, din superstiții și frici, din iubiri și lașități, din admirații față de maeștri și rivalități de discipoli etc, etc
Să închei cu un exemplu: Ion Petru Culianu, om mare și cărturar vestit, elev sârguincios și inteligent al lui Mircea Eliade, căruia i-a urmat la catedra de istoria religiilor din Chicago, avea credințe de alchimist: credea în numere magice și în horoscoape (nu chiar din cele obișnuite pe care le zărim pe toate gardurile, pardon!, pe toate ...site-urile, ci cele făcute...științific; și dacă vreți să știți cum arătau ele și ce complexitate de cunoștințe cereau, citiți 'Jocul de smarald' de același autor). Nu-i așa că este un biografem interesant, care ne spune ceva despre ființa vie a profesorului universitar, asasinat mișelește în 1990?

ł