Andreea Mironiuc - Upload

Iata aici ce se intampla cand esti prea prezent in lumea virtuala. Un semnal de alarma, sub forma unui filmulet de animatie, in care personajele sunt papusele din plastilina. Unde e viata noastra? rasuna intrebarea din final.
Andreea Mironiuc - Upload

Responsabil, responsabilitate

Să te înscrii într-o rețea literară și chiar să-ti faci un blog (ba, uneori, chiar mai multe!) în care să-i vrăjești sau, cel puțin, să încerci (nu se vede chiar imediat dacă și izbutești) pe ceilalți cu nălucirile mintii tale, cu luciditatea percepției realului sau cu dorințele-ți ascunse, implică, după mine, o uriașă responsabilitate. Dar grosul blogerilor nu vor fi de acord cu mine: lor li se rupe-n călcâi de faptul că a scrie te definește, îți trasează un profil psihologic sau că te reconstituie din bucăți, întocmai unui joc de puzzle. Ei caută, și nu o spun ca o condamnare sau un reproș, profitul comercial. Asta e, s-o recunoaștem! Nimeni nu-și pierde vremea în virtual de dragul artei și de dragul rătăcirilor nesfârșite pe autostrăzile îmbârligate, superstratificate și ultraramnificate ale societăților virtuale, dacă n-are în cap și o strategie comercială. Hainele îmbrăcate de diferitele pagini sunt din ce în ce mai atrăgătoare și mai "lipicioase" (întocmai cum ar avea lipici plantele carnivore pentru musculițele naive ce-i bâzâie prin apropiere). Așadar, care era ideea reponsabilității? E vorba de a fi responsabil pentru corectitudinea și frumusețea a ceea ce scrii. Știu! Ne grăbim, vrem să punem pe picioare cât mai repede afacerea, vrem să adăugăm cât mai mult material, ca să nu moară blogul sau situl și să ne păstram conectați cu eventualii noștri cititori. Aici, ca și în activitățile tradiționale ale scriitorilor, ale autorilor de toată mâna și, inclusiv, ale profesorilor universitari - mulți dintre ei fiind scriitori de valoare, nu numai șoareci de bibliotecă - (ce trebuie să aibă în spatele lor groase,solide, originale și inteligente tomuri de cercetare, ca să-și dovedească...existența) se potrivește atât de bine, ca pantoful comod și purtat cu plăcere, lozinca pe care am aflat-o de la Matei Călinescu (universitarul anglofon de origine română cu multcitatul studiu "Five faces of modernity"): "PUBLISH OR PERISH". Ființa vie a literatorului suflă și răsufla în ritmul (lent, agitat, molcom sau tulburător) al scrierilor sale. Parca îi văd pieptul, de la distanta asta, și cutia toracică care se ridică sau coboară exact ca mișcarea valurilor marine. Dar, iertati-mă, când deschid un sit, la care ajung mereu din întamplare, și dau peste o greșeala de limbă tocmai pe pagina de prezentare, ce pot crede? Ce aș putea să cred? Grabă? Neatenție? Neștiinta? Lipsă de profesionalism? Asta mă îndeamnă să punctez: într-o lume a concurenței acerbe numai profesioniștii și pasionații rezistă. Restul sucombă de la sine. Ii fac sa sucombe nu numai greșelile (gramaticale), ci și anodinitatea ideilor. Dar începe sa devina interesant, când paginile pe care le întretii, te domină, te acaparează, îți sug la propriu timpul de viață, ca în vechile povești de odinioară cu oameni demonizați și posedați de aparițiile fantasmagorice ale succubilor. Unde e adevărata viață? Aici, în virtual sau acolo în hulitul real, de care, vai, nu putem scăpa și pe care-l copiem până la suprasaturație? Realul se mută în Imaginar, în Virtual? Posedații/ pasionații simt că lumea posibilului, a dorințelor împlinite virtual, unde se întâlnesc cu închipuirile minții lor este mai reală ca orice Real.

Utilitatea videoproiectorului

Mi-am dorit dintotdeauna un videoproiector, nu ca pe un moft, ci ca pe o necesitate ce rezulta din natura ocupațiilor mele. In nici un alt domeniu al comerțului electronic, ca în cel al produselor IT, nu este atât de evidentă corelația dintre preț și calitate. Ca acest tip de videoproiector, găsit pe SigmaNet Dar când bugetul îți este diminuat de criză, atunci încerci să împaci calitățile tehnice ale aparatului cu prețul, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Vă recomand un videoproiector găsit pe http://www.sigmanet.ro/blog/ de o calitate excepțională și, după cum se poate remarca, este o marcă cunoscută, EPSON, detaliile tehnice fiind următoarele: ecranul posedă tehnologia LCD, iar rezoluția este de 800-600, în timp ce luminozitatea fantastică de 2100 (lumeni) (și 1750 lumeni ECO), iar contrastul cu adevărat senzațional 2000:1 (lumens) ori 1750 (lumens ECO). Despre numărul de culori, ce să vă spun? Nici nu-mi pot imagina un număr atât de mare (16.7 mil). Nu are decât două kilograme greutate (mai exact 2,3 kg), cam cât un laptop mai măricel, deci este ușor de transportat și nu ocupă un spațiu mare nici în casă, nici în geantă. Are incorporat un difuzor de 1 W și posedă telecomandă și cablu USB de 1,8 m. Garanția este foarte bună, de 2 ani. Pentru alte detalii tehnice, poate și mai clare pentru cei ce au pregătire tehnică, puteți arunca o privire aici http://www.sigmanet.ro/Epson-EB-S72--id40399 , putând să comparați și cu alte produse din aceeași categorie. Iar prețul este promoțional și, după cum spuneam, extrem de convenabil. Cum poate fi folosit un videoproiector? In educație (în clasă pentru a prezenta elevilor diferite materiale utile pentru susținerea orelor și, la drept vorbind, dinamizează fantastic conținutul predării); în conferințele de la colocvii și sesiuni universitare, unde e cel mai bine să poți arăta că împaci prezentările în Power Point, cu tehnologia de ultimă oră; în negocieri (afaceri, comerț), când vrei să faci o demnostrație fulminantă participanților sau, de ce nu, șefului pentru a obține o promovare. Dar, mai presus de toate utilizările profesionale enumerate anterior, poate fi folosit și acasă. Dacă vă doriți și dumneavoastră un produs electronic oferit de SigmaNet gratuit, nu aveți decât să intrați pe site-ul indicat.

INVATA DE LA TOATE

Ascultați acest cântec minunat, care nu poate să nu vă emoționeze până în străfundul sufletului. Iar vocea este superbă, cu profunzimi și clarități de alto. Filmulețul este construit cu real talent poetic de bunul nostru prieten George Grama, care s-a 'specializat' în stârnirea emoțiilor gingașe și puternice, reușeste să aducă la suprafață ce e bun în noi. Audiție plăcută!

Blana de caine

Văd o scenă de iarnă, poate fi chiar iarna noastră, care pare nesfârșită și care a a-transformat zilele babei Dochia într-o întoarcere spectaculoasă la frig, zăpadă și ninsoare. Și-a scos pârleala iarna asta, amintindu-și, probabil, că-n anii trecuți ne-a cam lăsat în pace.
E un rond al unei curți interioare și niște alei care duc undeva în fund la o instituție publică, o bibliotecă. O femeie îmbrăcată într-o haină de blană neagră ce-i ajunge până la genunchi, cu o căciulă de model bărbătesc asortată la culoarea blănii, traversează spațiul orbitor de alb al aleilor și dă ocol rondului, ca să se îndrepte în spate, acolo unde se întrezărește o clădire din sticlă. E ca și cum ar fi, în acest tablou contrastant, în care se mișcă numai ea, ca un uriaș gândac negru, ceva haluciant. De undeva, nu se știe unde a stat ascuns până acum, răsare un câine negru de talie medie, tot negru!, care se apropie de femeie, o miroase, dându-i ușurel târcoale, în timp ce ea se uită la el și cred că-i spune ceva prietenos de genul: 'Ce faci, cuțule? Nu ți-e frig? N-am nimic de mâncare, îmi pare rău!', iar potaia, după câteva clipe de ezitare și fără nici o mârâială de avertisment, o apucă din spate de partea de jos a blănii și trage de ea turbat, ca și cum ar fi vrut să i-o smulgă.
Femeia se sperie un pic, deși și-a păstrat suficient sânge rece ca să-i spună câinelui un hotârăt 'Marș de-aici!" și cât timp se gândește ce atitudine să ia în continuare, răsare lângă ea, furioasă și oarecum descumpănită o îngrijitoare cu un băț în mână, care strigă:
- Pleacă de-aici potaie proastă! Scuzați-l, dar nu știu ce l-a apucat...De obicei, e blând și nu face nici un rău. Am grijă de el și nu l-am văzut până acum așa... Pleacă de-aici, marș! și-i arată bățul amenințător.
Potaia se îndepărtează nu prea convinsă, dar femeia cu blană îi zice celeilalte:
- Cred că știu de ce a reacționat astfel. A mirosit că haina mea de blană a fost un confrate de-al lui. Deh, haină de câine. Deșteaptă potaie! A crezut că o să-i punem și lui pielea pe băț...
Și femeia cu blană de câine s-a îndepărtat zâmbind cu înțelegere, pe când cealaltă femeie a rămas cu ochii măriți și bățul atârnand în mână, ca o sfoară.

Zile albe, zile negre

Iată un fragment de scrisoare despre relațiile matrimoniale, care mi-a plăcut mult și pe care o public cu acordul autorului/ autoarei.

'Draga mea,
Ți-am citit povestirea dis-de-dimineață și drept să-ți spun m-am prăpădit de râs. Scuză-mă, dar ai un stil umoristic de a scrie, de nu poți să stai serios și încruntat până la capăt, oricât ai încerca, iese un fel de struțocămilă a grimaselor: cu o jumătate de față răzând și cu cealaltă tensionată de efortul de a sta serios.
Când ți-am citit istorisirea aveam impresia că descriai pe cineva de lângă mine, respectiv pe R2, așa că până la urmă nu mai știam pe cine portretizezi atât de autentic pe I. sau pe iresponsabilul crizat de lângă mine, pe sconcsul veșnic adolescent, care cum își scoate pantofii umple camera de miasme otrăvitoare, irespirabile, care se spală rarisim, fie vară, fie iarnă, de frică să nu răcească, dar îi place să se dea cu apă de toaletă scumpă, ca să miroase frumos pe stradă (pentru altele, că, pentru mine, pute...).

Ai procedat bine, desigur. N-a vrut să se murdărească, de nu te-a ajutat să strângi apa cu prosoapele, din mica inundație provocată în debara de mașina ta de spălat. Sau a considerat că e sub demnitatea lui bărbătească să dea o mână de ajutor în treburi care țin de 'priceperea' feminină.

Și eu pățesc la fel în perioade de stres, de necesitate, de criză. Eu trebuie să mă însărcinez cu rezolvarea și găsirea unei soluții viabile, iar el se însărcinează urletele, reproșurile (care cad ca niște bolovani pe cap și în stomac) și neaderarea la o mână de ajutor, tocmai când îți țâțâie mai tare fundul după așa ceva...Pe scurt, te lasă baltă. Iar tu, neică, ocupă-te. În plus, după terminarea treburilor, crizei sau necesității, îmi declară cu maximă inoncență: 'Tu n-ai făcut nimic, numai ai stat. Eu am rezolvat totul.' Să nu-ți vină să-i sfărâmi capul ca la șarpele ăla care-ți iese-n cale cu intenții clare?

Bărbații nu-s buni decât la două lucruri și uneori nici la acelea: la slujbă și la futai. Iartă-mi expresia neaoșă, dar asta-i realitatea.
Pe deasupra, dacă nu le iese a doua treabă, trebuie să nu-i demoralizezi sau sa le zici ceva în față despre 'nema putirință', ci, dimpotrivă, să le ridici în slăvi onoarea pe care ți-au făcut-o că s-au pus călare și că li s-a înțepenit câteva secunde falusul unde trebuie, când nu îl pun într-o gaură mai jos sau una mult mai sus.

Trebuie să inversăm datele ecuației familiei la acest nou început de secol, datele ecuației antinomice între 'tare și slab', 'esențial și neînsemnat', 'hărnicie și parazitism', 'procreere și educație' etc Mi se pare că în lumea animală, cu foarte puține excepții monogame (pinguinii, papagalii Ara și o specie mai ciudată de rozătoare asemănătoare șobolanului), tot femelele sunt cele mai tari și ele se ocupă de tot ce trebuie, după însămânțare, pentru perpetuarea viitorului biologic al familiei respective. Ba, după cum știi, la alte specii, la călugariță sau la tarantulă, femela elimină un parazit inutil, mâncându-l, după o prealabilă fezandare în cocon, sau retezându-i capul, iar ei, masculii acelor specii, se și pregătesc pentru un astfel de destin, de samurai ai sexului.

Dacă înțelegi asta, atunci nici destinul omului care face parte din lumea vie, nu este stăpânul ei ca în greșita viziune antropocentristă, omul acest animal ciudat - la jumătate distanță între subzistență biologică și transgresare spirituală - nu este, deci, nici destinul lui cu mult diferit de ceea ce se petrece în regnul animal'.
Ei, cum vi se pare? Do new comments, please!