Cum să furi căciula unui agnostic

Nu știu cum s-ar simți cineva, stăpân pe domeniul lui,cunoscător al dedesubturilor, traseelor, colțurilor, capcanelor și sertărașelor cu surprize, atras într-o discuție contradictorie cu oarecine, novice, venind dinspre marginea domeniului respectiv de cunoaștere, ce a mirosit și el (acest neofit) pe ici pe colo câteva felii și simte avântul și imprudența ignoranței în a-și da cu părerea în fața celui cunoscător; dar pe mine mă umflă râsul. In fond, dacă stau să mă gândesc bine, un novice este încurajat să se exprime și privit cu o bunăvoință condescentă. Lui nici măcar nu-i trece prin cap că se măsoară cu un...munte și că ocupă, modest, poziția unui rozător (ca dimensiune), care privește cunoașterea ca pe un cașcaval de ros: atât cât intră în burtică, scuzați!, în creieruț - e suficient pentru a i se umfla sinele plin de importanța de a se fi împărtășit din tainele inițiaților. De aici de fapt, au provenit și prețioasele (domnișoarele și doamnele îndopate cu romanțuri de proastă calitate, care le făceau să literaturizeze viața de așa manieră, încât erau convinse că tot ce nu se petrece după tipicul romanțului, ca-n ficțiune, nu este demn de luat în seamă) și, de ce nu, prețioșii (de obicei, selectați din categoria spițerilor și medicilor calpi, obișnuiți doar să ia sânge pacientului și să-i facă o clismă) ridiculizați prin piesele de comedie clasice. Genul falsului cunoscător ce-și dă aere și folosește un limbaj greu de înțeles de majoritatea,un jargon îmbâcsit de neologisme și de cuvinte străine, tocmai pentru a se detașa net de masa populară și a fi socotit original și distins, un zeu descins printre oameni. Se uită prea adesea că adevăratul zeu are o înfățișare modestă și nu strălucește în toată splendoarea puterii sale, de vreme ce ea nu ar putea fi percepută, simțită, de omul de rând fără ca acesta să cadă fulgerat. Mitul lui Jupiter și al lui Selene are tocmai acest înțeles profund: cunoașterea integrală nu este posibliă, ea trebuie relevată pe porțiuni și bucățele, potrivite vârstei celui ce va fi inițiat. Asemeni lui Selene, care și-a rugat iubitul de spiță divină să i se arate sub înfățiarea lui de mai mare al zeilor, novicele este împietrit, ars, nimicit de vastiatea și imposibilitatea cuprinderii a ceea ce pare că vede.
Zeul reprezintă cunoașterea totală, atât în spațiu cât și în timp.
Omul are acces doar la o feliuță, prizărită, de cunoaștere.
De aceea, s-ar părea că omul nu poate fi decât agnostic.
Cunoașterea totală, culegerea sub bolta unei singure frunți gânditoare a tuturor cunoștințelor vremii lui și de până la el, dacă a fost posibilă cândva (când încă se mai accepta ideea genialității omenești), nu se mai poate pune în discuție, în prezent. Nu mai vorbim de domeniul cunoașterii, ci de domeniile cunoașterii.
Si a fi sau a te simți stăpân pe un domeniu înseamnă doar că te miști cu o mai mare ușurință, chiar familiaritate, în acel domeniu, dar nu și că nu mai există secrete ale lui pe care să vrei să le pătrunzi.
E un proverb nemțesc despre pricepre și nepricepere care sună în felul următor: 'Nu te întrece cu cel care nu se pricepe că nu ai șanse de a ieși biruitor'. Mi s-a părut ciudat la început, mai mult un paradox, însă abia acum îi văd, conștient, resortul ascuns.
La întrebările de genul:'Si ce faci tu la literatură? Compoziție? Redactări? Aha, chestii d-astea? Păi, atunci și eu mă pricep..." am rămas fără replică. Ce puteam să le spun, din cele pe care le-ar fi înțeles? Si, ca să le fac înțelese, ar fi trebuit să le dau mestecate, rumegate și regurgitate,informații care nu le-ar fi schimbat prea mult părerea asupra faptului că a studia literatura din vocație este o ocupație neserioasă, nu este un domeniu al cunoașterii și nici măcar o știință...
http://sanatate.dormeo.ro/index.asp?tn=friendhome&parent=7642854&sid=14602


Shared via AddThis