Trăiri, cultură și natură

Hm, e un elogiu surprinzător al culturii...Nu știu cât înalță, dar în mod sigur te îndepărtează de...pulsiunile naturale. Mentalitatea populară, uneori chiar plină de înțelepciune, condamnă printr-o metaforă ridiculizatoare 'cultura' prin zicala: 'S-a dus la Paris bou și s-a întors vacă!' Asta vine după mine, cam așa: 'Era prost ca o vită în jug când s-a dus să studieze marea cultură, dar când s-a întors nici nu mai știa ce fel de vită e!' Cu alte cuvinte: și-a pierdut propria identitate în contactul cu ...cartea, i-a zăpăcit creierii în așa hal încât...nu mai e nimeni.
Si, apoi, întorcându-mă de la rădăcinile întregii culturii(rădăcini numite 'cultura populară') spre vârful elitist al culturii, cam toți mai marii ei (și vorbesc de personalități culturale de primă mărime) au oftat teatral sau nu (prin jurnale, mărturisiri, memorii, eseuri) după pierderea ...naturii, a trăirilor naturale, autentice (vezi Eugene Ionesco, Journal en miettes, Benjamin Fondane, La consicence malheureuse etc). Să nu uităm că multe curente literare avangardiste, moderniste, și-au clamat sus și tare dorința de a se separa de tradiție, de fapt, stricto sensu, de suma de cărți definitorii pentru acel tip de mentalitate...Iar expresionismul, al cărui reprezentant de vârf la noi este Lucian Blaga, cultiva teluricul, apropierea de emoțiile simple și puternice, ancestrale - v. Tipătul lui Munch.
Am pomenit de Eugene Sue și ale sale Mistere ale Parisului, pentru că este mai cunoscut.Puteam să-l menționez pe Poinson du Terail sau pe Michel Zevaco și, nu în ultimul rând, chiar pe Alexadre Dumas,toți trei fiind reprezentativi pentru un anumit tip de literatură...de masă, azi numită paraliteratură. Romanul foiletonistic (cu episoade de sine stătătoare care sunt publicate regulat în fițuicile adresate unei mase largi de cititori romanțioși și avizi de scene tari, aventuroase) este de fapt strămoșul epicului de senzație din zilele noastre; potrivelile tramei epice, coincidențele 'juste a propos', qui-pro-quo-urile (substituirile teatrale) erau și sunt atât de neverosimile, încât nici nu se punea problema veridicității ficțiunii.Dar, pe atunci, cititorii erau atât de naivi, încât nici nu s-ar fi gândit că ceea ce citesc nu a aparținut sau apartine realității. Deh, prestigiul literei scrise, ca oricare rând din Cartea Sfântă, a cărui conexiune cu o ființare istorică, clar determinată, era afară de orice 'dubito' cartezian...Nimeni n-ar fi îndrăznit să pună sub semnul falsității litera ...evangheliilor oficiale, de pildă.
Vroiam doar să zic prin asta că o așa întâlnire, printre milioane de posibilități, între oameni care să aibă aceleași înclinații...ar ține de romanul senzațional de proastă calitate, dacă nu ar fi viața care să i-o ia, deseori, înainte, potrivindu-le pe toate cu o mână cam nepricepută, exact ca un romancier de rândul trei...