Mă gândeam să pun într-un loc cu o mai mare vizibilitate (relativă, de altfel!) decât poziția ascunsă din spatele unui alt subiect acest comentariu care, inițial, s-a vrut un răspuns punctual. Si am alcătuit un scenariu de idei pentru cei pasionați de poezie: compadivice, maria ș.a.
Este adevărat că imaginile bune, cu expresivitate poetică, nu se găsesc iaca așa, pocnind din degete și pe toate gardurile. E și mai greu s-o găsești când acționează asupra ta anumite restricții formale, cum ar fi elementele de prozodie (ritm, rimă, lungimea versurilor și schemele metrice). Majoritatea celor care-și încearcă puterile de versificatori cad în tentația facilului (oricine, măcar la început, a pățit-o!), dar pentru a depăși statutul de versificator bun sau rău (cum aș zice 'producător de hârtie' - o muncă mecanică, pe bandă rulantă), trebuie să ai antenele bine conectate la marea poezie...In această privință, există câteva asocieri formă-conținut poetic:
1) ori versurile sună bine, potrivite la coadă, iar conținutul importă prea puțin, e sărac și repetitiv (lipsă de imaginație creatoare, e un epigon);
2) ori versurile șchioapătă puțin(așa numitele licențe de rimă, cum ar fi, de pildă, asonanțele, potriviri imperfecte de sunete, de obicei grupuri consonantice l/r, m/n, p/b și diftongi/vocale pline), iar imaginile au expresivitate și noutate;
3)cazul genialei poezii mari, în care formă și fond sunt perfect îmbinate (chiar dacă există mărunte scăpări de execuție....
Totuși, dincolo de toate aceste teorii și detalii tehnice, un lucru mi se pare a fi cel mai important, și cred că nu puteți fi decât de acord: fără o simțire autentică nu se poate scrie poezie bună. Sunt puțin și eu de acord cu canoanele romantismului într-ale poeticeștilor izvodiri, cea învolburată de sentimente și emoții puternice. De ce puțin? Fiindcă, la drept vorbind, deși la originea poeziei stă simțirea, emoția primară resimțită direct, totuși nu poți scrie...într-o stare de tulburare emotivă. Scrii cu capul, cu luciditate și prudență pentru realizarea expresiei potrivite conținutului. Emoția dă imboldul, capul o materializează. De aceea, când scriem, fie proză sau eseu, fie poezie sau cugetări, de multe ori ștergem cuvinte, fraze, propoziții, renunțăm la o structură sintactică, la un sinonim în favoarea unui antonim etc tocmai pentru că judecata, mintea, trebuie să cenzureze ceea ce rămâne scris.
Am să revin la subiect, fiindcă chestiunile de estetică literă mă pasionează. Deh, cine nu știe să facă, vorbește teoretic despre cum s-ar face un lucru, recte poezia.
Si să vă provoc nițel cu o întrebare, a la Maria, dar mai complexă, fiindcă are 'cerințe de sistem' mai numeroase și mai sofisticate.
Poezia este dictată de inspirație sau se face la rece?
luni, 13 iulie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Schimb de bannere
Copy this code to your website to display this banner!
Fiți la curent cu Meditații
Postări
Comentarii
Cuvântul este materia poeziei. Teoretic, orice fiinta inzestrata cu darul vorbirii ar putea crea poezie. Teoretic...se spun multe...vorbind de stilistica, elemente de prozodie, sintaxă, construcţia frazei. Cu sigurantă, un mesaj este receptat in cel mai bun mod posibil dacă se utilizează un cod care respectă norme stricte.
RăspundețiȘtergereDar...cand citesti o poezie te mai gândeşti oare atât de mult la matematica ei, sau te gândeşti la ceea ce te face să simţi?...căci ştim bine...nu poate exista în intelect ceea ce nu a existat înainte în simţuri. Sau poezia lui Bacovia nu e apreciată? Poetul însuşi spunea că el nu face poezie, ci se confesează în scris...Şi totuşi noi numim creatia lui Bacovia poezie. Indiscutabil, trebuie talent înainte de toate. Nu pot însă nega faptul că trebuie respectate reguli, reguli pe care de cele mai multe ori nu le impune stilistica sau orice altă ştiinţă, ci POETUL însuşi. Cu drag, iţi doresc poezie din inimă, necenzurată de minte...
Multumesc pentru comentariu,Mikaela. Acum nu-ti pot da un răspuns argumentat, fiindcă am pleoapele de... 'plumb în funerar veștmânt' și mă duc să dorm pe ceva ce ar putea semăna cu un sicriu sau poate cu o barcă ori mai bine cu o cutie de surprize...Pe curând.
RăspundețiȘtergerePe scurt, n-am întâlnit/ găsit nici un mare poet, din oricare perioadă a culturii, care să nu fie un adânc cunoscător al tainelor unei limbi, fie că e vorba de gramatică, sintaxă, morfologie, prozodie, stilistică, semantică, etimologie, dialectologie etc etc, fie că această cunoaștere se referă la depozitul de modele poetice contemporane sau trecute în istoria națională și universală, cu care el...empatizează.
RăspundețiȘtergereOrice caz ai vrea să studiem, prin disecție sincronică (în propriul timp) sau diacronică (în timpul trecutului de până la el), îți pot face demonstrația concretă a acestei cunoașteri 'tous azimuths', cum zice francezul. Gargariseala ritmată nu e poezie. Nu cu P.