E un rond al unei curți interioare și niște alei care duc undeva în fund la o instituție publică, o bibliotecă. O femeie îmbrăcată într-o haină de blană neagră ce-i ajunge până la genunchi, cu o căciulă de model bărbătesc asortată la culoarea blănii, traversează spațiul orbitor de alb al aleilor și dă ocol rondului, ca să se îndrepte în spate, acolo unde se întrezărește o clădire din sticlă. E ca și cum ar fi, în acest tablou contrastant, în care se mișcă numai ea, ca un uriaș gândac negru, ceva haluciant. De undeva, nu se știe unde a stat ascuns până acum, răsare un câine negru de talie medie, tot negru!, care se apropie de femeie, o miroase, dându-i ușurel târcoale, în timp ce ea se uită la el și cred că-i spune ceva prietenos de genul: 'Ce faci, cuțule? Nu ți-e frig? N-am nimic de mâncare, îmi pare rău!', iar potaia, după câteva clipe de ezitare și fără nici o mârâială de avertisment, o apucă din spate de partea de jos a blănii și trage de ea turbat, ca și cum ar fi vrut să i-o smulgă.
Femeia se sperie un pic, deși și-a păstrat suficient sânge rece ca să-i spună câinelui un hotârăt 'Marș de-aici!" și cât timp se gândește ce atitudine să ia în continuare, răsare lângă ea, furioasă și oarecum descumpănită o îngrijitoare cu un băț în mână, care strigă:
- Pleacă de-aici potaie proastă! Scuzați-l, dar nu știu ce l-a apucat...De obicei, e blând și nu face nici un rău. Am grijă de el și nu l-am văzut până acum așa... Pleacă de-aici, marș! și-i arată bățul amenințător.
Potaia se îndepărtează nu prea convinsă, dar femeia cu blană îi zice celeilalte:
- Cred că știu de ce a reacționat astfel. A mirosit că haina mea de blană a fost un confrate de-al lui. Deh, haină de câine. Deșteaptă potaie! A crezut că o să-i punem și lui pielea pe băț...
Și femeia cu blană de câine s-a îndepărtat zâmbind cu înțelegere, pe când cealaltă femeie a rămas cu ochii măriți și bățul atârnand în mână, ca o sfoară.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spuneți-mi părerea voastră