Deschid poarta internetului și-n loc să văd o apă mare, mare, eu văd un Ocean de
Euri, fiecare lărmuind pe limba lui, înconjurate, ca niște insulițe suprapuse în forma vestitului Turn ce-a vrut să se înalțe cândva până la cer, de
E-uri dăunătoare: comerțul deșănțat și agresiv, minciunile publicitare, băloșenia siturilor porno, afacerile pecuniare (jocuri de noroc - ruletă, pocher, piața valutară Forex, lucrul îndobitocitor cu jumate de normă de acasă etc) cu codițe (invizibile) de crotali, spionajul mascat și îndrăcit de pe siturile de socializare (facebook). Vedem binele? Vedem răul? Unde se află binele și răul? Mai există un dincolo, vorba lui Spinoza ?! Toți pun mâna pe calculator, cum altcândva puneai mâna pe pana de gâscă, și scriu despre sine, despre ceea ce li se întâmplă, despre ceea ce cred ei că e bine sau rău, despre ceea ce gândesc, creeîndu-și propriul teritoriu în care își impun limba...proprie. E un fel de fărâmițare în milioane, miliarde, de
blogolecte care încearcă să definească lumea și se autodefinesc.
Unii, am întâlnit și de aceștia, se prefac că n-au nici în clin nici în mânecă nimic de-a face cu exibarea eului și cu propagarea lui printre câți mai mulți surferi, cunoscuți sau necunoscuți. Ei țin un fals discurs al indiferenței față de, o, barbarism !,
'rating-ul' pe care-l pot avea față de întâmplătorii navigatori pe Oceanul Eurilor Babelice. E ca tactica plantelor vorace ce par să se uite indiferente în altă parte, când de fapt își pregătesc capcana devoratoare pentru musculițele imprudente.
Alții, se bat cu pumnul în pieptul de aramă, dezvelindu-și ostentativ partea cea mai vulnerabilă a trupului, cu afirmația provocatoare
'Ăsta-s eu!' sau, tipărind un singur cuvânt cu litere majuscule,
'EU'. Imi zumzăie urechile de atâtea lărmuitoare strigăte și stiluri de a răcni euforic și arogant
'Eu', 'Eu', 'Eu'..... In toate limbile pământului, am întâlnit acest nume de indentificare, pus cu mândrie, ca o insignă de șerif, în piept, fără nici o adăugare a vreunui alt nume. Scurt și țipat: EU.
Uneori, mă apropii, alteori navighez mai departe. Mă uit mai de aproape, vrând să-l stârnesc pe stimatul care s-a numit EU și-i pun întrebări, cum punea întrebări Micul Prinț vulpii. După răspunsuri, îmi dau seama dacă trebuie să mai adast sau pot trece mai departe. Acolo, mi se pare că e un 'eu' mic și pricăjit, pe care l-am răcâit un pic cu unghia și am văzut că acoperă un mare gol și multă aroganță. Incolo nimic. Nimic de reținut, nimic de învățat. Și un limbaj ordinar, plin de greșeli, o gândire maimuțărească. Nu mă îmbogățește cu nimic, nu fac schimb cu nimic interesant. Oftez. Trec.
Dar timpul meu trece și el. E un Eu care mi-a mâncat din timp, dar asta nu mă oprește să mai caut.
Postări
Bună Ziua!
RăspundețiȘtergereDincolo de faptul că "v-aţi aruncat singură ... mănuşa!", îmi amintesc faptul că parcă am mai comentat acest articol SUPERB.
Dacă nu, nu! Este şi greu să comentezi ... un Uragan.
~
... totuşi, se poate învăţa din orice, oricând, oricum, căci suntem dotaţi de Dumnezeu, chiar dacă "noi între noi" NE ASCUNDEM ... Cunoaşterea. O imobilizăm în minciuni, falsuri, religii împrăştiate în FIECARE Creier care poate fi şi ... "gânditor".
Dacă are ... EU, adică personalitate!
Căci aşa ne vrea chiar Dumnezeu: un imens Ocean de individualităţi, ... care însă n-ar trebui să fiarbă în suc propriu!
~
Cornelius, :)
Mulțumesc, domnule Cornelius, pentru noul comentariu. E de discutat dacă vrem să cunoaștem pe calea rațiunii sau pe calea inimii, care, poate vă amintiți, e chiar cunoaștere cristică (sau cunoașterea lui Cristos). Cine ne înseală mai des și mai repede, mintea sau inima ? Ne bazăm vreodată pe inimă, când ne înșeală mintea? Căutăm cu toții să excelăm în IQ, peste 120 de preferat, dar nu ne interesează aproape deloc EQ.
RăspundețiȘtergere