Luana Aldor

https://sites.google.com/site/luanaaldor

Dilemele unui șef și gura lumii

1. Vii dimineața târziu: ești exemplu negativ.
2. Vii punctual: ai venit să-ți spionezi subalternii la sosire.
3. Ești prietenos cu subalternii: vizezi popularitatea ieftină.
4. Ești rezervat: te consideră cu nasul pe sus.
5. Iți lauzi subalternii: ești lingușitor.
6. Ii critici: faci pe nebunul.
7. Faci curte subalternelor: ești afemeiat.
8. Le tratezi cu indiferență: te consideră pederast.
9. Te interesează munca subalternilor: ești turnător.
10. Nu te interesează: nu ai habar de probleme.
11. Ții ședințe: ești ședințoman.
12. Nu ții ședințe: lucrezi în secret.
13. Dacă ești mai în vârstă: ești sclerozat.
14. Dacă ești tânăr: n-ai experiență.
15. Stai seara mai târziu: faci pe lucrătorul supraaglomerat.
16. Pleci punctual: nu-ți dai interesul.
17. Te consulți cu colegii: nu ești în stare să iei decizii.
18. Nu te consulți cu colegii: vrei să ții totul în mână.
19. Spui bancuri: ești neserios.
20. Nu spui bancuri: ești plictisitor.
21. Nu pleci în concediu: îți păzești scaunul.
22. Insiști asupra propunerilor tale: ești încăpățânat.
23. Cedezi: ești moale.
24. Ai succes: ai avut noroc.
25.Ceva nu merge bine: bineînțeles, era de așteptat.
26. Trimiți oamenii la cursuri: vrei să-i îndatorezi.
27. Nu-i trimiți la cursuri: nu lași pe altul să se ridice.
28. Vii cu idei noi. ești fantasmagorist.
29. Nu vii cu idei noi: ești refractar față de tot ce-i nou.
30. Te preocupă problemele serviciului: n-ai ce face.
31. Nu te preocupă: nu ești cadru de conducere.

Prostirea intentionată a Americii

SEMNAL DE ALARMĂ: Cu toții suntem preocupați de educația copiilor noștri, dar o asemenea monstruozitate asupra copiilor, a viitorului oamenilor, nu am crezut că este cu putință. Cum să îmbolnăvești dinadins copii, băgând în ei medicamente otrăvitoare, pretextând că nu se pot concentra sau nu pot memoriza din cauza stărilor depresive,  cum să-i  rătăcești pe drumul dintre eroare și adevăr, spunându-le că orice fac și gândesc este bine, cum să le vorbești despre moarte la o vârstă atât de fragedă, e ca și cum ai turna otravă la radăcina unui boboc de floare...Dar iată că este posibil și-ți vine să mori de greață și apăsătoarea senzație de oribil....

Despre dreptate

Știți fraza obișnuită pe care o spunem când ne enervăm pe interlocutorul nostru și rămânem fără argumente: N-ai dreptate! Eu am dreptate! Pleacă de aici, n-ai deloc dreptate !

Citind Gândirea captivă a lui Czeslaw Milosz (scriitor american de origine poloneză), mi-a atras atenția următoarea cugetare umoristică, pusă în exerga studiului său, cugetare referitoare la valoarea de adevăr pe care o include ideea de dreptate. Vreau să vi-o împărtășesc:

Doi inși se ceartă și unul are exact 55% dreptate, atunci e foarte bine și n-are rost să ne mai ciondănim. Dar dacă are dreptate 60%? E minunat, e o mare fericire și n-are decât să-i mulțumească bunului Dumnezeu. Dar ce putem spune de 75%? Oamenii înțelepți spun că acest lucru stârnește serioase bănuieli. Ei, dar despre 100%? Cel care spune că are dreptate 100% este un impulsiv oribil, un tâlhar îngrozitor, cel mai mare derbedeu.

Dialog femeie-barbat de la inceptul secolului XXI



Intr-una dintre lungile conversații dintre ei, un bărbat întrebă o femeie:

- Ce fel de bărbat cauți? Lămurește-mă.

Ea rămase un moment tăcută, îl privi cercetător în ochi și îl întrebă:

- Vrei să știi cu adevărat?

El aprobă cu vioiciune:

-  Sigur că da!

Atunci ea începu să îi zică:

- Fiind femeie, sunt în poziția de a-i cere bărbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Plătesc facturile, mă ocup de gospodărie, fac reparații când e nevoie,  mă îngrijesc de copii, educându-i,  fac cumpărături, merg la serviciu și mă ocup de cariera mea și totul fără ajutorul unui bărbat…Imi pun întrebarea: Ce poți tu să aduci în viața mea?

      Bărbatul rămase mut, privind-o. Se gândea, cu siguranță, că este vorba de bani.

      Ea, știind ce gândește el, spuse:
     - Nu mă refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care să lupte pentru perfecțiune în toate aspectele vieții.
     El își incrucișă brațele, se așeză în fotoliu și, cu o voce puțin cam pierdută, îi ceru să explice mai în detaliu.
   Ea reluă:

   - Caut pe cineva care să lupte pentru perfecțiune mentală, nu numai să și-o dorească la modul ideal și donquijotesc, pentru că am nevoie de cineva cu care să dialoghez inteligent și care să mă stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simpluț, nici redus, nici la cap, nici la spirit.  Am nevoie de cineva suficient de sensibil, ca să înteleagă prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic, ca să ma încurajeze și să nu mă lase să cad. Caut pe cineva pe care să îl respect, ca să pot să fiu “o bună ascultătoare”. Nu pot să fiu așa cu cineva care nu poate să-și rezolve singur problemele curente și pe care eu trebuie să i le iau în cârcă. Eu caut un bărbat care se poate ajuta pe sine însuși și cu destulă putere pentru a ne ajuta reciproc.
    După ce zise asta, se uită la el  să vadă efectul vorbelor ei și il văzu și mai derutat și mai întrebător.
   El comentă cu năduf:
   - Ceri mult.
   Ea răspunse sec:
   - Valorez mult.

Eu-rile sau E-urile babelice

    Deschid poarta internetului și-n loc să văd o apă mare, mare, eu văd un Ocean de Euri, fiecare lărmuind pe limba lui, înconjurate, ca niște insulițe suprapuse în forma vestitului Turn ce-a vrut să se înalțe cândva până la cer, de E-uri dăunătoare: comerțul deșănțat și agresiv, minciunile publicitare, băloșenia siturilor porno, afacerile pecuniare (jocuri de noroc - ruletă, pocher, piața valutară Forex, lucrul îndobitocitor cu jumate de normă de acasă etc) cu codițe (invizibile) de crotali, spionajul mascat și îndrăcit de pe siturile de socializare (facebook). Vedem binele? Vedem răul? Unde se află binele și răul? Mai există un dincolo, vorba lui Spinoza ?!  Toți pun mâna pe calculator, cum altcândva puneai mâna pe pana de gâscă, și scriu despre sine, despre ceea ce li se întâmplă, despre ceea ce cred ei că e bine sau rău, despre ceea ce gândesc, creeîndu-și propriul teritoriu în care își  impun limba...proprie. E un fel de fărâmițare în milioane, miliarde, de blogolecte care încearcă să definească lumea și se autodefinesc.
     Unii, am întâlnit și de aceștia, se prefac că n-au nici în clin nici în mânecă nimic de-a face cu exibarea eului și cu propagarea lui printre câți mai mulți surferi, cunoscuți sau necunoscuți. Ei țin un fals discurs al indiferenței față de, o, barbarism !, 'rating-ul' pe care-l pot avea față de întâmplătorii navigatori pe Oceanul Eurilor Babelice. E ca tactica plantelor vorace ce par să se uite indiferente în altă parte, când de fapt își pregătesc capcana devoratoare pentru musculițele imprudente.
    Alții, se bat cu pumnul în pieptul de aramă, dezvelindu-și ostentativ partea cea mai vulnerabilă a trupului, cu afirmația provocatoare 'Ăsta-s eu!' sau, tipărind un singur cuvânt cu litere majuscule, 'EU'. Imi zumzăie urechile de atâtea lărmuitoare strigăte și stiluri de a răcni euforic și arogant 'Eu', 'Eu', 'Eu'..... In toate limbile pământului, am întâlnit acest nume de indentificare, pus cu mândrie, ca o insignă de șerif, în piept, fără nici o adăugare a vreunui alt nume. Scurt și țipat: EU.

   Uneori, mă apropii, alteori navighez mai departe. Mă uit mai de aproape, vrând să-l stârnesc pe stimatul care s-a numit EU și-i pun întrebări, cum punea întrebări Micul Prinț vulpii. După răspunsuri, îmi dau seama dacă trebuie să mai adast sau pot trece mai departe. Acolo, mi se pare că e un 'eu' mic și pricăjit, pe care l-am răcâit un pic cu unghia și am văzut că acoperă un mare gol și multă aroganță. Incolo nimic. Nimic de reținut, nimic de învățat. Și un limbaj ordinar, plin de greșeli, o gândire maimuțărească. Nu mă îmbogățește cu nimic, nu fac schimb cu nimic interesant. Oftez. Trec.
   Dar timpul meu trece și el. E un Eu care mi-a mâncat din timp, dar asta nu mă oprește să mai caut.

Andreea Mironiuc - Upload

Iata aici ce se intampla cand esti prea prezent in lumea virtuala. Un semnal de alarma, sub forma unui filmulet de animatie, in care personajele sunt papusele din plastilina. Unde e viata noastra? rasuna intrebarea din final.
Andreea Mironiuc - Upload

Responsabil, responsabilitate

Să te înscrii într-o rețea literară și chiar să-ti faci un blog (ba, uneori, chiar mai multe!) în care să-i vrăjești sau, cel puțin, să încerci (nu se vede chiar imediat dacă și izbutești) pe ceilalți cu nălucirile mintii tale, cu luciditatea percepției realului sau cu dorințele-ți ascunse, implică, după mine, o uriașă responsabilitate. Dar grosul blogerilor nu vor fi de acord cu mine: lor li se rupe-n călcâi de faptul că a scrie te definește, îți trasează un profil psihologic sau că te reconstituie din bucăți, întocmai unui joc de puzzle. Ei caută, și nu o spun ca o condamnare sau un reproș, profitul comercial. Asta e, s-o recunoaștem! Nimeni nu-și pierde vremea în virtual de dragul artei și de dragul rătăcirilor nesfârșite pe autostrăzile îmbârligate, superstratificate și ultraramnificate ale societăților virtuale, dacă n-are în cap și o strategie comercială. Hainele îmbrăcate de diferitele pagini sunt din ce în ce mai atrăgătoare și mai "lipicioase" (întocmai cum ar avea lipici plantele carnivore pentru musculițele naive ce-i bâzâie prin apropiere). Așadar, care era ideea reponsabilității? E vorba de a fi responsabil pentru corectitudinea și frumusețea a ceea ce scrii. Știu! Ne grăbim, vrem să punem pe picioare cât mai repede afacerea, vrem să adăugăm cât mai mult material, ca să nu moară blogul sau situl și să ne păstram conectați cu eventualii noștri cititori. Aici, ca și în activitățile tradiționale ale scriitorilor, ale autorilor de toată mâna și, inclusiv, ale profesorilor universitari - mulți dintre ei fiind scriitori de valoare, nu numai șoareci de bibliotecă - (ce trebuie să aibă în spatele lor groase,solide, originale și inteligente tomuri de cercetare, ca să-și dovedească...existența) se potrivește atât de bine, ca pantoful comod și purtat cu plăcere, lozinca pe care am aflat-o de la Matei Călinescu (universitarul anglofon de origine română cu multcitatul studiu "Five faces of modernity"): "PUBLISH OR PERISH". Ființa vie a literatorului suflă și răsufla în ritmul (lent, agitat, molcom sau tulburător) al scrierilor sale. Parca îi văd pieptul, de la distanta asta, și cutia toracică care se ridică sau coboară exact ca mișcarea valurilor marine. Dar, iertati-mă, când deschid un sit, la care ajung mereu din întamplare, și dau peste o greșeala de limbă tocmai pe pagina de prezentare, ce pot crede? Ce aș putea să cred? Grabă? Neatenție? Neștiinta? Lipsă de profesionalism? Asta mă îndeamnă să punctez: într-o lume a concurenței acerbe numai profesioniștii și pasionații rezistă. Restul sucombă de la sine. Ii fac sa sucombe nu numai greșelile (gramaticale), ci și anodinitatea ideilor. Dar începe sa devina interesant, când paginile pe care le întretii, te domină, te acaparează, îți sug la propriu timpul de viață, ca în vechile povești de odinioară cu oameni demonizați și posedați de aparițiile fantasmagorice ale succubilor. Unde e adevărata viață? Aici, în virtual sau acolo în hulitul real, de care, vai, nu putem scăpa și pe care-l copiem până la suprasaturație? Realul se mută în Imaginar, în Virtual? Posedații/ pasionații simt că lumea posibilului, a dorințelor împlinite virtual, unde se întâlnesc cu închipuirile minții lor este mai reală ca orice Real.

Utilitatea videoproiectorului

Mi-am dorit dintotdeauna un videoproiector, nu ca pe un moft, ci ca pe o necesitate ce rezulta din natura ocupațiilor mele. In nici un alt domeniu al comerțului electronic, ca în cel al produselor IT, nu este atât de evidentă corelația dintre preț și calitate. Ca acest tip de videoproiector, găsit pe SigmaNet Dar când bugetul îți este diminuat de criză, atunci încerci să împaci calitățile tehnice ale aparatului cu prețul, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Vă recomand un videoproiector găsit pe http://www.sigmanet.ro/blog/ de o calitate excepțională și, după cum se poate remarca, este o marcă cunoscută, EPSON, detaliile tehnice fiind următoarele: ecranul posedă tehnologia LCD, iar rezoluția este de 800-600, în timp ce luminozitatea fantastică de 2100 (lumeni) (și 1750 lumeni ECO), iar contrastul cu adevărat senzațional 2000:1 (lumens) ori 1750 (lumens ECO). Despre numărul de culori, ce să vă spun? Nici nu-mi pot imagina un număr atât de mare (16.7 mil). Nu are decât două kilograme greutate (mai exact 2,3 kg), cam cât un laptop mai măricel, deci este ușor de transportat și nu ocupă un spațiu mare nici în casă, nici în geantă. Are incorporat un difuzor de 1 W și posedă telecomandă și cablu USB de 1,8 m. Garanția este foarte bună, de 2 ani. Pentru alte detalii tehnice, poate și mai clare pentru cei ce au pregătire tehnică, puteți arunca o privire aici http://www.sigmanet.ro/Epson-EB-S72--id40399 , putând să comparați și cu alte produse din aceeași categorie. Iar prețul este promoțional și, după cum spuneam, extrem de convenabil. Cum poate fi folosit un videoproiector? In educație (în clasă pentru a prezenta elevilor diferite materiale utile pentru susținerea orelor și, la drept vorbind, dinamizează fantastic conținutul predării); în conferințele de la colocvii și sesiuni universitare, unde e cel mai bine să poți arăta că împaci prezentările în Power Point, cu tehnologia de ultimă oră; în negocieri (afaceri, comerț), când vrei să faci o demnostrație fulminantă participanților sau, de ce nu, șefului pentru a obține o promovare. Dar, mai presus de toate utilizările profesionale enumerate anterior, poate fi folosit și acasă. Dacă vă doriți și dumneavoastră un produs electronic oferit de SigmaNet gratuit, nu aveți decât să intrați pe site-ul indicat.

INVATA DE LA TOATE

Ascultați acest cântec minunat, care nu poate să nu vă emoționeze până în străfundul sufletului. Iar vocea este superbă, cu profunzimi și clarități de alto. Filmulețul este construit cu real talent poetic de bunul nostru prieten George Grama, care s-a 'specializat' în stârnirea emoțiilor gingașe și puternice, reușeste să aducă la suprafață ce e bun în noi. Audiție plăcută!

Blana de caine

Văd o scenă de iarnă, poate fi chiar iarna noastră, care pare nesfârșită și care a a-transformat zilele babei Dochia într-o întoarcere spectaculoasă la frig, zăpadă și ninsoare. Și-a scos pârleala iarna asta, amintindu-și, probabil, că-n anii trecuți ne-a cam lăsat în pace.
E un rond al unei curți interioare și niște alei care duc undeva în fund la o instituție publică, o bibliotecă. O femeie îmbrăcată într-o haină de blană neagră ce-i ajunge până la genunchi, cu o căciulă de model bărbătesc asortată la culoarea blănii, traversează spațiul orbitor de alb al aleilor și dă ocol rondului, ca să se îndrepte în spate, acolo unde se întrezărește o clădire din sticlă. E ca și cum ar fi, în acest tablou contrastant, în care se mișcă numai ea, ca un uriaș gândac negru, ceva haluciant. De undeva, nu se știe unde a stat ascuns până acum, răsare un câine negru de talie medie, tot negru!, care se apropie de femeie, o miroase, dându-i ușurel târcoale, în timp ce ea se uită la el și cred că-i spune ceva prietenos de genul: 'Ce faci, cuțule? Nu ți-e frig? N-am nimic de mâncare, îmi pare rău!', iar potaia, după câteva clipe de ezitare și fără nici o mârâială de avertisment, o apucă din spate de partea de jos a blănii și trage de ea turbat, ca și cum ar fi vrut să i-o smulgă.
Femeia se sperie un pic, deși și-a păstrat suficient sânge rece ca să-i spună câinelui un hotârăt 'Marș de-aici!" și cât timp se gândește ce atitudine să ia în continuare, răsare lângă ea, furioasă și oarecum descumpănită o îngrijitoare cu un băț în mână, care strigă:
- Pleacă de-aici potaie proastă! Scuzați-l, dar nu știu ce l-a apucat...De obicei, e blând și nu face nici un rău. Am grijă de el și nu l-am văzut până acum așa... Pleacă de-aici, marș! și-i arată bățul amenințător.
Potaia se îndepărtează nu prea convinsă, dar femeia cu blană îi zice celeilalte:
- Cred că știu de ce a reacționat astfel. A mirosit că haina mea de blană a fost un confrate de-al lui. Deh, haină de câine. Deșteaptă potaie! A crezut că o să-i punem și lui pielea pe băț...
Și femeia cu blană de câine s-a îndepărtat zâmbind cu înțelegere, pe când cealaltă femeie a rămas cu ochii măriți și bățul atârnand în mână, ca o sfoară.

Zile albe, zile negre

Iată un fragment de scrisoare despre relațiile matrimoniale, care mi-a plăcut mult și pe care o public cu acordul autorului/ autoarei.

'Draga mea,
Ți-am citit povestirea dis-de-dimineață și drept să-ți spun m-am prăpădit de râs. Scuză-mă, dar ai un stil umoristic de a scrie, de nu poți să stai serios și încruntat până la capăt, oricât ai încerca, iese un fel de struțocămilă a grimaselor: cu o jumătate de față răzând și cu cealaltă tensionată de efortul de a sta serios.
Când ți-am citit istorisirea aveam impresia că descriai pe cineva de lângă mine, respectiv pe R2, așa că până la urmă nu mai știam pe cine portretizezi atât de autentic pe I. sau pe iresponsabilul crizat de lângă mine, pe sconcsul veșnic adolescent, care cum își scoate pantofii umple camera de miasme otrăvitoare, irespirabile, care se spală rarisim, fie vară, fie iarnă, de frică să nu răcească, dar îi place să se dea cu apă de toaletă scumpă, ca să miroase frumos pe stradă (pentru altele, că, pentru mine, pute...).

Ai procedat bine, desigur. N-a vrut să se murdărească, de nu te-a ajutat să strângi apa cu prosoapele, din mica inundație provocată în debara de mașina ta de spălat. Sau a considerat că e sub demnitatea lui bărbătească să dea o mână de ajutor în treburi care țin de 'priceperea' feminină.

Și eu pățesc la fel în perioade de stres, de necesitate, de criză. Eu trebuie să mă însărcinez cu rezolvarea și găsirea unei soluții viabile, iar el se însărcinează urletele, reproșurile (care cad ca niște bolovani pe cap și în stomac) și neaderarea la o mână de ajutor, tocmai când îți țâțâie mai tare fundul după așa ceva...Pe scurt, te lasă baltă. Iar tu, neică, ocupă-te. În plus, după terminarea treburilor, crizei sau necesității, îmi declară cu maximă inoncență: 'Tu n-ai făcut nimic, numai ai stat. Eu am rezolvat totul.' Să nu-ți vină să-i sfărâmi capul ca la șarpele ăla care-ți iese-n cale cu intenții clare?

Bărbații nu-s buni decât la două lucruri și uneori nici la acelea: la slujbă și la futai. Iartă-mi expresia neaoșă, dar asta-i realitatea.
Pe deasupra, dacă nu le iese a doua treabă, trebuie să nu-i demoralizezi sau sa le zici ceva în față despre 'nema putirință', ci, dimpotrivă, să le ridici în slăvi onoarea pe care ți-au făcut-o că s-au pus călare și că li s-a înțepenit câteva secunde falusul unde trebuie, când nu îl pun într-o gaură mai jos sau una mult mai sus.

Trebuie să inversăm datele ecuației familiei la acest nou început de secol, datele ecuației antinomice între 'tare și slab', 'esențial și neînsemnat', 'hărnicie și parazitism', 'procreere și educație' etc Mi se pare că în lumea animală, cu foarte puține excepții monogame (pinguinii, papagalii Ara și o specie mai ciudată de rozătoare asemănătoare șobolanului), tot femelele sunt cele mai tari și ele se ocupă de tot ce trebuie, după însămânțare, pentru perpetuarea viitorului biologic al familiei respective. Ba, după cum știi, la alte specii, la călugariță sau la tarantulă, femela elimină un parazit inutil, mâncându-l, după o prealabilă fezandare în cocon, sau retezându-i capul, iar ei, masculii acelor specii, se și pregătesc pentru un astfel de destin, de samurai ai sexului.

Dacă înțelegi asta, atunci nici destinul omului care face parte din lumea vie, nu este stăpânul ei ca în greșita viziune antropocentristă, omul acest animal ciudat - la jumătate distanță între subzistență biologică și transgresare spirituală - nu este, deci, nici destinul lui cu mult diferit de ceea ce se petrece în regnul animal'.
Ei, cum vi se pare? Do new comments, please!

Despre vechimea civilizației străbunilor noștri

Am primit acest articol extrem de interesant despre vechimea străbunilor noștri, geto-dacii. Mi se pare cu atât mai interesant cu cât, într-o vreme a tinereții, dulce pasăre călătoare, m-am învărtit eu-însămi printre cercuri intelectuale românești care agitau ideea protocronismului civilizației geto-dace față de civilizația ...europeană de azi (ce a supt, după cum se știe, laptele cultural al Greciei și Romei Antice). Aceștia aduceau în sprijin argumente lingvistice, arheologice și toponimice. Sigur că tentația era foarte mare. Se mergea până la a pretinde (cel puțin asta era părerea mea atunci, că ceea ce susțineau comilitonii mei erau ...pure pretenții și aberații) că străbunii noștri, veniți din Indii, și colonizând teritoriul actual al României, fosta Dacie a lui Zamolxis și Burebista, ar fi ocupat în expansiunea lor spre vest, căutând noi surse de hrană și noi teritorii, Europa de azi. Vă mirați? Eu am rămas gură căscată! Ce mai! Luându-mă după acești protocroniști ai civilizației geto-dacice, reieșea nici mai mult, nici mai puțin că am fost...părinții Romei și-ai întregului Apus. Vi se umple pieptul de mândrie? Vă simțiti cei mai nobili dintre toți? Plutiți la trei palme deasupra pământului ? Euforia asta mi-a trecut repede  și m-am dezumflat ca un balon pe băț de la MacDonald, când am încercat să mai aflu și alte păreri și am ascultat niște păreri de-ale unor profesori de la Universitatea București. Imi mai amintesc însă că nu toți erau la unison; ar fi și greu să găsim doi intelectuali ale căror păreri să coincidă în cel puțin o teorie științifică. De fapt, gândirea intelectualilor este formată din nuanțe, irizări și fulgurații de gânduri și idei a căror perspectivă poate fi, uneori, inedită. Edgar Papu, profesor la UB, era socotit un protocronist (avea și niște teorii în scest sens - despre care discută mai în amănunt un alt profesor universitar, Mircea Martin în cartea sa 'SINGURA CRTICĂ') și chiar era, dar colegii lui îl cam luau peste picior din această pricină.
Iată o lectură, în rândurile de mai jos, venind de peste Atlantic, din țara tuturor posibilităților.

Societatea Internaţională "Reînvierea Daciei" şi revista "Dacia magazin" se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural - idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, "Noi nu suntem urmaşii Romei" - îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la "Institutul pentru studiul lumii antice" din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
"THE NEW YORK TIMES", cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. - în secţiunea Science - un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat "A Lost European Culture, Pulled From Obscurity".
Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.


O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ, SCOASĂ DIN OBSCURITATE
Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă.Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume. Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor...
Peste 250 de artefacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite.Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: "Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume" şi a devzoltat "multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei."...
La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum "Foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene". Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, "egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea."
Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe... Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură...
Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit...
Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,... o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umană cunoscută în acel timp. Escavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari...
Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a uni om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit "Gânditorul", această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România...
Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României...
"Gânditorul", de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură "pierdută" din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată."...
N.R.
Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.
Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html
Unii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane.
Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră.
Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă.
Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului.
Iar expoziţia recent deschisă în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptăţeşte să spunem lumii, din nou, tare şi răspicat: "Noi nu suntem urmaşii Romei!"
(autor: prof. Mariana Terra)

Floarea paradisului

Mi-a plăcut mult povestioara de mai jos pe care o redau aici în original (așa cum am întâlnit-o  în http://eldiariodetransilvania.wordpress.com/2009/10/09/la-flor-del-paraiso/ ) și apoi în traducere:

'Soñé que atravesaba el Paraíso y me daban una flor como prueba que había estado ahí y al despertar…
- Esa es una ilusión que antes soñó un poeta llamado Coleridge, respondió la terapeuta. Lo que soñaste es un plagio, no significa nada, es un sueño influido sin duda por tus lecturas nocturnas.
- Entonces, contestó la muchacha, ¿Qué hago con la flor?'

****

**

Am visat că alergam prin paradis și că mi-au dat o floare la ieșire ca dovadă că am fost aici:
- Asta e o iluzie care a fost visată demult de un poet pe care-l chema Coleridge, mi-a răspuns terapeutul. Ceea ce ai visat este un plagiat, nu înseamnă nimic, este un vis influențat, fără îndoială, de lecturile tale nocturne.
- Atunci, replică fata, ce fac cu floarea?

E minunat acest scurt nucleu narativ în care visul nu pare, ci este mai real decât realitatea însăși, pe care o manipulează, o modelează, o sculptează după propria-i voie, dar numai pentru aceia care știu că el valorează greutatea persoanei în aur. E ,de fapt, un topos al literaturii romantice relația dintre vis și realitate; este menționat și un poet romantic englez, Coleridge.

Să fii copil

http://sites.google.com/site/luanaaldor/paginadepornire
What means to be child: his behaviour, his thoughts, his hobbies, his questions. Psychological approach of children and a point of view from inside.

Virgula buclucasa: experiment

In cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni în care erau în mod egal femei și bărbati li s-a dat un text și însărcinarea să așeze în cadrul acelui text o virgulă.

Textul era:

"Dacă bărbatul ar ști realmente valoarea pe care o are femeia ar merge în patru labe."


Toti barbații au așezat virgula după cuvântul "are".

Toate femeile au așezat virgula după cuvântul "femeia".

Apropo de femei

Vă invit să priviți acest video muzical pe jumătate glumeț, pe jumătate sarcastic și să-mi comentați cum vi se pare. Apropo de faptul că femeile tot la cratiță ajung.

Adevărul despre utilizarea lui Facebook

Imi fac o datorie din a vă informa, VĂ ROG SĂ CITIȚI CU ATENȚIE!
Află adevărul despre facebook: din nefericire, față de  lucrurile bune pe care unii le mai fac, .. altii profită, ca să facă rău ...

În această săptămână (e vorba de luna august 2009) la televiziunea argentiniană a fost reportaj zilnic cu Joaquin Lopez Doriga ( jurnalist mexican) pe tema Facebook, hi5, Myspace, Sonic, etc, şi cât de periculoase sunt. Exista si un reportaj-jurnal în ziarul Milenio , cu privire la modul in care diversi terorişti au avut ca sursă de informaţii sigure şi directe blogurile, Facebook şi hi5.

Intervievaţi anumiti hoți și răpitori spun că au intrat pe net şi au văzut portretele, casa, mașinile, poze de călătorie situatia socială şi economică si nivelul la care trăiesc persoanele acelea. La televizor, unul dintre ei a declarat că inainte, pierdea mult timp înainte de a acționa pentru a identifica candidații pentru răpire, dar acum cu Facebook şi informaţiile pe care oamenii le pun de bunăvoie în reţea, nu mai sunt confuzii sau dificultăți in a investiga modul în care ei trăiesc, sau cum se deplasează copiii la școală şi care sunt părinţii lor, frații si prietenii. Așa s-a întâmplat cu Alejandro Marti (tânăr mexican ucis de răpitorii lui). Familia a închis blogul său după ce au realizat ce potenţial periculoase informaţii da tineretul, care socializează acolo cu bucurie şi fără a bănui că unul dintre contacte poate fi un ucigaș. Protejaţi-vă copiii, şi nu puneti informaţii periculoase în reţea!

Adevarul cu privire la "Facebook" 
 

Facebook vinde informaţii utilizatorilor cu cea mai mare oferta. Citez: "Ceea ce mulţi utilizatori nu ştiu este că, în conformitate cu termenii contractului, făcând clic pe rubrica" accept", practic oferă Facebook exclusiv şi perpetuu drept de proprietate asupra tuturor informaţiilor şi imaginii sale publice. "

De fapt, spune expertul, cei inscriși, autorizează automat utilizarea de către Facebook perpetuu şi transferabil, împreună cu drepturile de distribuţie publicului și toate atașamentele de pe site-ul lor. Conditiile de utilizare arată că Facebook își rezervă dreptul de a acorda şi sublicenţiere cu tot "continuțul paginii web a utilizatorului", pentru alte afaceri .. .

Fără consimţământul lor, mai multor utilizatori li s-au transformat imaginile în publicitate pentru comerțul privat.

Dintr-o dată totul este publicat, inclusiv fotografiile personale, înclinaţia politica, starea de spirit, şi interesele individuale chiar și adresa de acasă, și accesibile fără permisiune miilor de utilizatori.

Trebuie să credem, cum spune domnul Melba, că mulţi angajatori, pentru a evalua pretendenții, caută pe Facebook informatii intime despre solicitanţi. Testul pentru o pagina de pe Facebook nu este privat, fapt pus in evidentă în cazul celebru câd John Brown University a expulzat un student, după ce a descoperit o imagine pe Facebook unde acesta era îmbrăcat ca un travestit. O altă dovadă - cazul în care un agent al Serviciului Secret a vizitat Universitatea din Oklahoma , pentru un student din anul doi, Saul Martinez- pentru un comentariu publicat de acesta impotriva președintelui. Si culmea răutatii, problema nu se încheie în cazul în care utilizatorul decide să se retragă.

Chiar şi atunci când utilizatorul anulează statutul de membru, fotografiile şi informaţiile rămân la bord, în conformitate cu Facebook, pentru cazul că decide a-și reactiva contul. Mai mult, utilizatorul nu este îndepărtat nici chiar atunci când moare. În conformitate cu "termenii de utilizare," urmasii nu pot legalmente sa-i oblige sa stearga de pe Facebook date şi imagini ale rudelor lor, pentru că atunci când a acceptat clauzele virtualului contract Facebook a dat dreptul de a "menţine starea activă, în cadrul unui comemorari speciale, pentru o perioadă de timp, pentru a permite altor utilizatori să posteze comentarii şi note asupra decedatului. "

Utilizatorii Facebook nu ştiu că sunt participanti indiferenți ai unui scenariu pe care academicieni cunoscuti îl descriu ca cel mai mare caz de spionaj din istoria omenirii. Intâmplător devin în mod inconştient precursori ai fenomenului "Big Brother" unde stau cu ochii pe tine. Este o trimitere directă la intromisia abuzivă a statului în mediul afacerilor private ale cetăţenilor obişnuiţi, pentru a controla comportamentul lor social, un subiect de roman profund premonitoriu scris în 1932 de britanicul Aldous Huxley: "Brave New World." sau "Happy new World" - "Fericita lume nouă"

Sunt portaluri similare pe care e bine să nu vă faceți prea vizibili.

Femeile tot la cratita ajung...

Când am auzit prima dată vorbele astea din gura mamei, am simțit fiori reci pe șira spinării. Si eram mică, mititică. N-am sesizat atunci, n-aveam cum, întreaga amploare a acestei scăderi de temperatură corporală, aproape în pragul colapsului, dar acum, privind în urmă, știu că mi-am ghidat întreaga viață după acest...precept, înfipt în mintea mea ca o bornă de foc. Era mai bine zis ca un hău de foc, lavă și magmă fierbinte, ca un vulcan în erupție, pe care trebuia să-l ocolesc cât pot, să mă țin departe de gura prăpastiei. Imi vedeam pieirea așa cum trebuie că au pățit dinozaurii tyrannosaurus sau T-Rex ori alte specii sauriene pierdute pe vecie.
In ce context le-am auzit?
Am întrebat-o odată de ce nu s-a dus la facultate, fiindcă-i sclipea mintea la matematică, la cifre, la socoteli (tocmai pe invers ca mie) și-avea o deșteptăciune, o agilitate a minții, care răzbea prin toți porii. Mi-a zis așa:
'Bunicul tău n-a vrut să mă lase. Pe vremea aia se plătea taxă, ca să mergi mai departe de liceu și mi-a zis foarte ferm că el nu dă bani, ca să studiez, eu, fiica lui, fiindcă...femeile tot la cratiță ajung.' (Subintelesul era: ce rost are sa dau atat amar de bani, adunati cu truda, pe tine, pe cresterea ta intelectuala, daca tot aici, in bucataria asta stramta, iti vei petrece timpul de viata...???)
Si-am văzut cum se chinuia și cum și-ar fi dorit să fi luat altă decizie în urmă cu (la vremea când îmi povestea asta, plus anii de dat în urmă, aceia de dinainte de nașterea mea) 20 - 22 ani.
De aceea, sunt eu acum cum sunt.
Cât de mult a pus stăpânire pe mine ciotul ăsta de frază, nu-mi dau seama decât acum...
Si-mi mai dau seama de ceva:
AL NAIBII BUN, AVEA DREPTATE!

Molly..O alta victima a neomului... www.adoptiicaini.ro

He, he, intelepciunea batranilor...

Nimic nu osifică mai mult gândirea decât preluarea unor prejudecăți sau, dacă vreți, a unor judecăți gata mestecate și regurgitate pentru o nouă generație de prunci, cărora, în principiu, ne străduim să le transmitem depozitul de învățături, de experiențe și conlcuzii. E drept că nu fiecare generație are potențialul regândirii unor lucruri învechite, nici gând înnobilate, de trecerea timpului. Numai vinul, aurul și capodoperele artei plastice (pictura, sculptura) ar avea de câștigat din patina timpului, deși suprafața pânzelor se degradează (de aceea există restauratori de tablouri), iar, sculpturilor, timpul le nivelează configurarea fizionomică și corporală: unde există o față, nu se mai vede decât un conglomerat amorf, unde era o mână sau o ureche, nu se mai văd decât niște cioate care aduc mai curând cu orice decât organul presupus. Vreau să spun că nici o materie (organică sau anorganică) nu rezistă trecerii timpului, așadar și spiritul are nevoie de înnoiri, de scuturări de praf și zguduiri din temelii.
In viața mea de până acum, și am depășit "il mezzo del camino", n-am întâlnit bătrâni înțelepți. Doar bătrâni fragili și tremurători, a căror minte plutea între vag și goluri, cu fixații alimentare și rutine locomotorii, iritabili și agasanți, greoi în făptură și stârnindu-mi mila. Dar voi?
De peste tot ne înconjoară Moșii (iar babele se-mping, mai rar, în avanscenă): moș Niculae, moș Crăciun, moșii și strămoșii, moșii... pe groși, moși și babe stând pe labe, baba Dochia, baba...Duminică și baba...Miercuri ori Vineri.
Am citit despre ei în basme și legende, în poezii romantice - unde apare figura magului - bătrânul înțelept cititor în stele (îmi răsar în minte bucățile clasice din "Strigoii", "Povestea magului...", "Scrisoarea I") sau cel a Sfintei - auxiliar și sfătuitor în caz de nevoie - în romane și povestiri, am auzit despre maica Tereza, iar in Scripturi, Cel de Sus este figurat cu atributele fizice ale unui înțelept: barba și părul albe, ochi pătrunzători și cunoscători, față emaciată de post și suferință; prezența acestor atribute fizice ne "programează" (printr-un fin proces de semioză cultural-istorică) să vedem în plan spiritual-emotiv și ceea ce poate că, luat la bani mărunți, ar fi îndolielnic: stiința (de viață, de oameni și de Carte), sfătoșenie și vizionarism, prudentă și inteligență.
Carevasăzică: știința de viață sau experiența personală; stiința de oameni - o bogată și flexibilă inteligență emotivă, psihologică și interrelațională; știința de Carte (și nu întâmplător am scris cuvântul cu literă mare, căci poate să însemne mai multe lucruri: cartea sacră, cartea magică a alchimiei și transformărilor, sau toate cărțile scrise de până la el) - o subtilă inteligență a intelectului, cunoscător de toate câte le-a produs spiritul uman. Voba ceea: 'Homo sum et nihil alienum a me puto'