Dialog femeie-barbat de la inceptul secolului XXI



Intr-una dintre lungile conversații dintre ei, un bărbat întrebă o femeie:

- Ce fel de bărbat cauți? Lămurește-mă.

Ea rămase un moment tăcută, îl privi cercetător în ochi și îl întrebă:

- Vrei să știi cu adevărat?

El aprobă cu vioiciune:

-  Sigur că da!

Atunci ea începu să îi zică:

- Fiind femeie, sunt în poziția de a-i cere bărbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Plătesc facturile, mă ocup de gospodărie, fac reparații când e nevoie,  mă îngrijesc de copii, educându-i,  fac cumpărături, merg la serviciu și mă ocup de cariera mea și totul fără ajutorul unui bărbat…Imi pun întrebarea: Ce poți tu să aduci în viața mea?

      Bărbatul rămase mut, privind-o. Se gândea, cu siguranță, că este vorba de bani.

      Ea, știind ce gândește el, spuse:
     - Nu mă refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care să lupte pentru perfecțiune în toate aspectele vieții.
     El își incrucișă brațele, se așeză în fotoliu și, cu o voce puțin cam pierdută, îi ceru să explice mai în detaliu.
   Ea reluă:

   - Caut pe cineva care să lupte pentru perfecțiune mentală, nu numai să și-o dorească la modul ideal și donquijotesc, pentru că am nevoie de cineva cu care să dialoghez inteligent și care să mă stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simpluț, nici redus, nici la cap, nici la spirit.  Am nevoie de cineva suficient de sensibil, ca să înteleagă prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic, ca să ma încurajeze și să nu mă lase să cad. Caut pe cineva pe care să îl respect, ca să pot să fiu “o bună ascultătoare”. Nu pot să fiu așa cu cineva care nu poate să-și rezolve singur problemele curente și pe care eu trebuie să i le iau în cârcă. Eu caut un bărbat care se poate ajuta pe sine însuși și cu destulă putere pentru a ne ajuta reciproc.
    După ce zise asta, se uită la el  să vadă efectul vorbelor ei și il văzu și mai derutat și mai întrebător.
   El comentă cu năduf:
   - Ceri mult.
   Ea răspunse sec:
   - Valorez mult.

Femeile tot la cratita ajung...

Când am auzit prima dată vorbele astea din gura mamei, am simțit fiori reci pe șira spinării. Si eram mică, mititică. N-am sesizat atunci, n-aveam cum, întreaga amploare a acestei scăderi de temperatură corporală, aproape în pragul colapsului, dar acum, privind în urmă, știu că mi-am ghidat întreaga viață după acest...precept, înfipt în mintea mea ca o bornă de foc. Era mai bine zis ca un hău de foc, lavă și magmă fierbinte, ca un vulcan în erupție, pe care trebuia să-l ocolesc cât pot, să mă țin departe de gura prăpastiei. Imi vedeam pieirea așa cum trebuie că au pățit dinozaurii tyrannosaurus sau T-Rex ori alte specii sauriene pierdute pe vecie.
In ce context le-am auzit?
Am întrebat-o odată de ce nu s-a dus la facultate, fiindcă-i sclipea mintea la matematică, la cifre, la socoteli (tocmai pe invers ca mie) și-avea o deșteptăciune, o agilitate a minții, care răzbea prin toți porii. Mi-a zis așa:
'Bunicul tău n-a vrut să mă lase. Pe vremea aia se plătea taxă, ca să mergi mai departe de liceu și mi-a zis foarte ferm că el nu dă bani, ca să studiez, eu, fiica lui, fiindcă...femeile tot la cratiță ajung.' (Subintelesul era: ce rost are sa dau atat amar de bani, adunati cu truda, pe tine, pe cresterea ta intelectuala, daca tot aici, in bucataria asta stramta, iti vei petrece timpul de viata...???)
Si-am văzut cum se chinuia și cum și-ar fi dorit să fi luat altă decizie în urmă cu (la vremea când îmi povestea asta, plus anii de dat în urmă, aceia de dinainte de nașterea mea) 20 - 22 ani.
De aceea, sunt eu acum cum sunt.
Cât de mult a pus stăpânire pe mine ciotul ăsta de frază, nu-mi dau seama decât acum...
Si-mi mai dau seama de ceva:
AL NAIBII BUN, AVEA DREPTATE!

Molly..O alta victima a neomului... www.adoptiicaini.ro