Utilitatea videoproiectorului

Mi-am dorit dintotdeauna un videoproiector, nu ca pe un moft, ci ca pe o necesitate ce rezulta din natura ocupațiilor mele. In nici un alt domeniu al comerțului electronic, ca în cel al produselor IT, nu este atât de evidentă corelația dintre preț și calitate. Ca acest tip de videoproiector, găsit pe SigmaNet Dar când bugetul îți este diminuat de criză, atunci încerci să împaci calitățile tehnice ale aparatului cu prețul, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Vă recomand un videoproiector găsit pe http://www.sigmanet.ro/blog/ de o calitate excepțională și, după cum se poate remarca, este o marcă cunoscută, EPSON, detaliile tehnice fiind următoarele: ecranul posedă tehnologia LCD, iar rezoluția este de 800-600, în timp ce luminozitatea fantastică de 2100 (lumeni) (și 1750 lumeni ECO), iar contrastul cu adevărat senzațional 2000:1 (lumens) ori 1750 (lumens ECO). Despre numărul de culori, ce să vă spun? Nici nu-mi pot imagina un număr atât de mare (16.7 mil). Nu are decât două kilograme greutate (mai exact 2,3 kg), cam cât un laptop mai măricel, deci este ușor de transportat și nu ocupă un spațiu mare nici în casă, nici în geantă. Are incorporat un difuzor de 1 W și posedă telecomandă și cablu USB de 1,8 m. Garanția este foarte bună, de 2 ani. Pentru alte detalii tehnice, poate și mai clare pentru cei ce au pregătire tehnică, puteți arunca o privire aici http://www.sigmanet.ro/Epson-EB-S72--id40399 , putând să comparați și cu alte produse din aceeași categorie. Iar prețul este promoțional și, după cum spuneam, extrem de convenabil. Cum poate fi folosit un videoproiector? In educație (în clasă pentru a prezenta elevilor diferite materiale utile pentru susținerea orelor și, la drept vorbind, dinamizează fantastic conținutul predării); în conferințele de la colocvii și sesiuni universitare, unde e cel mai bine să poți arăta că împaci prezentările în Power Point, cu tehnologia de ultimă oră; în negocieri (afaceri, comerț), când vrei să faci o demnostrație fulminantă participanților sau, de ce nu, șefului pentru a obține o promovare. Dar, mai presus de toate utilizările profesionale enumerate anterior, poate fi folosit și acasă. Dacă vă doriți și dumneavoastră un produs electronic oferit de SigmaNet gratuit, nu aveți decât să intrați pe site-ul indicat.

INVATA DE LA TOATE

Ascultați acest cântec minunat, care nu poate să nu vă emoționeze până în străfundul sufletului. Iar vocea este superbă, cu profunzimi și clarități de alto. Filmulețul este construit cu real talent poetic de bunul nostru prieten George Grama, care s-a 'specializat' în stârnirea emoțiilor gingașe și puternice, reușeste să aducă la suprafață ce e bun în noi. Audiție plăcută!

Blana de caine

Văd o scenă de iarnă, poate fi chiar iarna noastră, care pare nesfârșită și care a a-transformat zilele babei Dochia într-o întoarcere spectaculoasă la frig, zăpadă și ninsoare. Și-a scos pârleala iarna asta, amintindu-și, probabil, că-n anii trecuți ne-a cam lăsat în pace.
E un rond al unei curți interioare și niște alei care duc undeva în fund la o instituție publică, o bibliotecă. O femeie îmbrăcată într-o haină de blană neagră ce-i ajunge până la genunchi, cu o căciulă de model bărbătesc asortată la culoarea blănii, traversează spațiul orbitor de alb al aleilor și dă ocol rondului, ca să se îndrepte în spate, acolo unde se întrezărește o clădire din sticlă. E ca și cum ar fi, în acest tablou contrastant, în care se mișcă numai ea, ca un uriaș gândac negru, ceva haluciant. De undeva, nu se știe unde a stat ascuns până acum, răsare un câine negru de talie medie, tot negru!, care se apropie de femeie, o miroase, dându-i ușurel târcoale, în timp ce ea se uită la el și cred că-i spune ceva prietenos de genul: 'Ce faci, cuțule? Nu ți-e frig? N-am nimic de mâncare, îmi pare rău!', iar potaia, după câteva clipe de ezitare și fără nici o mârâială de avertisment, o apucă din spate de partea de jos a blănii și trage de ea turbat, ca și cum ar fi vrut să i-o smulgă.
Femeia se sperie un pic, deși și-a păstrat suficient sânge rece ca să-i spună câinelui un hotârăt 'Marș de-aici!" și cât timp se gândește ce atitudine să ia în continuare, răsare lângă ea, furioasă și oarecum descumpănită o îngrijitoare cu un băț în mână, care strigă:
- Pleacă de-aici potaie proastă! Scuzați-l, dar nu știu ce l-a apucat...De obicei, e blând și nu face nici un rău. Am grijă de el și nu l-am văzut până acum așa... Pleacă de-aici, marș! și-i arată bățul amenințător.
Potaia se îndepărtează nu prea convinsă, dar femeia cu blană îi zice celeilalte:
- Cred că știu de ce a reacționat astfel. A mirosit că haina mea de blană a fost un confrate de-al lui. Deh, haină de câine. Deșteaptă potaie! A crezut că o să-i punem și lui pielea pe băț...
Și femeia cu blană de câine s-a îndepărtat zâmbind cu înțelegere, pe când cealaltă femeie a rămas cu ochii măriți și bățul atârnand în mână, ca o sfoară.

Zile albe, zile negre

Iată un fragment de scrisoare despre relațiile matrimoniale, care mi-a plăcut mult și pe care o public cu acordul autorului/ autoarei.

'Draga mea,
Ți-am citit povestirea dis-de-dimineață și drept să-ți spun m-am prăpădit de râs. Scuză-mă, dar ai un stil umoristic de a scrie, de nu poți să stai serios și încruntat până la capăt, oricât ai încerca, iese un fel de struțocămilă a grimaselor: cu o jumătate de față răzând și cu cealaltă tensionată de efortul de a sta serios.
Când ți-am citit istorisirea aveam impresia că descriai pe cineva de lângă mine, respectiv pe R2, așa că până la urmă nu mai știam pe cine portretizezi atât de autentic pe I. sau pe iresponsabilul crizat de lângă mine, pe sconcsul veșnic adolescent, care cum își scoate pantofii umple camera de miasme otrăvitoare, irespirabile, care se spală rarisim, fie vară, fie iarnă, de frică să nu răcească, dar îi place să se dea cu apă de toaletă scumpă, ca să miroase frumos pe stradă (pentru altele, că, pentru mine, pute...).

Ai procedat bine, desigur. N-a vrut să se murdărească, de nu te-a ajutat să strângi apa cu prosoapele, din mica inundație provocată în debara de mașina ta de spălat. Sau a considerat că e sub demnitatea lui bărbătească să dea o mână de ajutor în treburi care țin de 'priceperea' feminină.

Și eu pățesc la fel în perioade de stres, de necesitate, de criză. Eu trebuie să mă însărcinez cu rezolvarea și găsirea unei soluții viabile, iar el se însărcinează urletele, reproșurile (care cad ca niște bolovani pe cap și în stomac) și neaderarea la o mână de ajutor, tocmai când îți țâțâie mai tare fundul după așa ceva...Pe scurt, te lasă baltă. Iar tu, neică, ocupă-te. În plus, după terminarea treburilor, crizei sau necesității, îmi declară cu maximă inoncență: 'Tu n-ai făcut nimic, numai ai stat. Eu am rezolvat totul.' Să nu-ți vină să-i sfărâmi capul ca la șarpele ăla care-ți iese-n cale cu intenții clare?

Bărbații nu-s buni decât la două lucruri și uneori nici la acelea: la slujbă și la futai. Iartă-mi expresia neaoșă, dar asta-i realitatea.
Pe deasupra, dacă nu le iese a doua treabă, trebuie să nu-i demoralizezi sau sa le zici ceva în față despre 'nema putirință', ci, dimpotrivă, să le ridici în slăvi onoarea pe care ți-au făcut-o că s-au pus călare și că li s-a înțepenit câteva secunde falusul unde trebuie, când nu îl pun într-o gaură mai jos sau una mult mai sus.

Trebuie să inversăm datele ecuației familiei la acest nou început de secol, datele ecuației antinomice între 'tare și slab', 'esențial și neînsemnat', 'hărnicie și parazitism', 'procreere și educație' etc Mi se pare că în lumea animală, cu foarte puține excepții monogame (pinguinii, papagalii Ara și o specie mai ciudată de rozătoare asemănătoare șobolanului), tot femelele sunt cele mai tari și ele se ocupă de tot ce trebuie, după însămânțare, pentru perpetuarea viitorului biologic al familiei respective. Ba, după cum știi, la alte specii, la călugariță sau la tarantulă, femela elimină un parazit inutil, mâncându-l, după o prealabilă fezandare în cocon, sau retezându-i capul, iar ei, masculii acelor specii, se și pregătesc pentru un astfel de destin, de samurai ai sexului.

Dacă înțelegi asta, atunci nici destinul omului care face parte din lumea vie, nu este stăpânul ei ca în greșita viziune antropocentristă, omul acest animal ciudat - la jumătate distanță între subzistență biologică și transgresare spirituală - nu este, deci, nici destinul lui cu mult diferit de ceea ce se petrece în regnul animal'.
Ei, cum vi se pare? Do new comments, please!

Despre vechimea civilizației străbunilor noștri

Am primit acest articol extrem de interesant despre vechimea străbunilor noștri, geto-dacii. Mi se pare cu atât mai interesant cu cât, într-o vreme a tinereții, dulce pasăre călătoare, m-am învărtit eu-însămi printre cercuri intelectuale românești care agitau ideea protocronismului civilizației geto-dace față de civilizația ...europeană de azi (ce a supt, după cum se știe, laptele cultural al Greciei și Romei Antice). Aceștia aduceau în sprijin argumente lingvistice, arheologice și toponimice. Sigur că tentația era foarte mare. Se mergea până la a pretinde (cel puțin asta era părerea mea atunci, că ceea ce susțineau comilitonii mei erau ...pure pretenții și aberații) că străbunii noștri, veniți din Indii, și colonizând teritoriul actual al României, fosta Dacie a lui Zamolxis și Burebista, ar fi ocupat în expansiunea lor spre vest, căutând noi surse de hrană și noi teritorii, Europa de azi. Vă mirați? Eu am rămas gură căscată! Ce mai! Luându-mă după acești protocroniști ai civilizației geto-dacice, reieșea nici mai mult, nici mai puțin că am fost...părinții Romei și-ai întregului Apus. Vi se umple pieptul de mândrie? Vă simțiti cei mai nobili dintre toți? Plutiți la trei palme deasupra pământului ? Euforia asta mi-a trecut repede  și m-am dezumflat ca un balon pe băț de la MacDonald, când am încercat să mai aflu și alte păreri și am ascultat niște păreri de-ale unor profesori de la Universitatea București. Imi mai amintesc însă că nu toți erau la unison; ar fi și greu să găsim doi intelectuali ale căror păreri să coincidă în cel puțin o teorie științifică. De fapt, gândirea intelectualilor este formată din nuanțe, irizări și fulgurații de gânduri și idei a căror perspectivă poate fi, uneori, inedită. Edgar Papu, profesor la UB, era socotit un protocronist (avea și niște teorii în scest sens - despre care discută mai în amănunt un alt profesor universitar, Mircea Martin în cartea sa 'SINGURA CRTICĂ') și chiar era, dar colegii lui îl cam luau peste picior din această pricină.
Iată o lectură, în rândurile de mai jos, venind de peste Atlantic, din țara tuturor posibilităților.

Societatea Internaţională "Reînvierea Daciei" şi revista "Dacia magazin" se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural - idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, "Noi nu suntem urmaşii Romei" - îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la "Institutul pentru studiul lumii antice" din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
"THE NEW YORK TIMES", cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. - în secţiunea Science - un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat "A Lost European Culture, Pulled From Obscurity".
Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.


O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ, SCOASĂ DIN OBSCURITATE
Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă.Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume. Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor...
Peste 250 de artefacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite.Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: "Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume" şi a devzoltat "multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei."...
La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum "Foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene". Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, "egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea."
Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe... Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură...
Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit...
Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,... o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umană cunoscută în acel timp. Escavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari...
Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a uni om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit "Gânditorul", această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România...
Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României...
"Gânditorul", de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură "pierdută" din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată."...
N.R.
Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.
Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html
Unii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane.
Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră.
Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă.
Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului.
Iar expoziţia recent deschisă în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptăţeşte să spunem lumii, din nou, tare şi răspicat: "Noi nu suntem urmaşii Romei!"
(autor: prof. Mariana Terra)