Ochelarii, bată-i vina!

Nu știu de ce, cei mai mulți oameni se gândesc văzând un purtător de ochelari la munca intelectuală care se ascunde dincolo de ei. Puținora le trece prin cap că ei, ochelarii, pot fi și un handicap în calea afirmării...unui pasionat cititor, adică e posbil ca acea persoană să se fi născut cu o vedere slabă și să fi avut nevoie de ochelari tocmai pentru a putea vedea și învăța ceea ce altora le era simplu ca floarea pusă după ureche...Așadar, în acest al doilea caz, ochelarii nu sunt o marcă a muncii intelectuale, ci, dimpotrivă, este un semn de alarmă, un index demistificator desfășurat înspre persoana purtătoare...
In primul caz, se presupune că, de atât citit și învățat, omul și-a slăbit vederea, și-a stricat ochii buni, căpătați din naștere, și acum și-a pus un instrument ajutător, ca o prelungire a capacității ochilor de a vedea. De unde și vorba aceea populară că cine citește/ învață prea mult se tâmpește... De fapt, își strică...'naturelul'.
Natural fiind ceea ce este 'înnăscut' (după o etimologie realizată de Solomon Marcus, la care subscriu), iar cartea/ învățatul falsifică, ar denatura acest natural, l-ar artificializa, mai ales atunci când ceea ce se acumulează în materie de cultură/ artă nu este bine asimilat. De aici și critica făcută prețioșilor (vezi Les precieuses ridicules a lui Moliere), care sunt niște... ipohondri ai educației, imaginându-și că au acces la tainele marii culturi și autenticei educații, că le-au înțeles pe deplin, când, în realitate, n-au priceput nimic și i-au distorsionat mesajul, diminuându-l în conținut, ca să încapă într-o tărtăcuță în care nu arde nici o flacără meditativă. De aceea, prețioșii ăștia sunt niște...papagali: repetă conținuturi (prost) memorate, iar rezultatele nu pot fi decât comice...

Blogger Buzz: Multiple-size Embedded Presentations from Google Docs

Blogger Buzz: Multiple-size Embedded Presentations from Google Docs

Lucrez acum la un document de prezentare în Power Point și sper să vi-l pot arăta curând.

meditații: Capete de baiat

href="http://meditatiiromanafranceza.blogspot.com/2009/06/capete-de-baiat.html">meditații: Capete de baiat

Capete de baiat

 

Cum poți vedea frumusețea într-o înfățișare în care trăsăturile sunt nedefinite, neclare, ambigui, cum ar fi, de exemplu, chipul unui bebeluș? Stiu, se spune că toți bebelușii sunt frumoși, dar, iertați-mă eu (și alții) am întâlnit micuți care se încadrau foarte bine în opusul ei, al frumuseții. Mai e ceva: dinspre empatia și simpatia maternă, bebelușul tău se cere iubit, drăgălit, și răsfățat cu epitete încurajatoare și pozitive. Dinspre partea tatălui, faptele sunt discutabile: la ei n-am văzut instinct (biologic) decât pentru depunerea într-un 'cuib' sigur a 'șerpișorilor cu codiță'...Rareori să se lege între ei și progenitură o relație caldă bazată pe implicare afectivă, socială, ludică și educativă...In majoritatea cazurilor sunt paraleli cu ea, cu progenitura, motivând lipsa de timp și înămolirea în servituțile unei slujbe fără odihnă și vampirizante.La ei nu răsună nimic în inimă, ci doar în stomac. Odată încheiat 'aratul' și 'semănatul' li se pare că nu mai au ce face, trebuie să treacă în neființă, ca masculii speciei tarantulelor...
Mai sunt și din cei care văd urâțenia la progenituri, dar pe motivul încurajării lor pozitive, o ignoră voit și îi susțin până-n pânzele albe. Alții, deși progeniturile n-au nimic defectuos și nici vreun handicap evident, îi tocănesc mărunt pe o scârțâială de disc stricat cu tot felul de epitete descurajante și sarcastice...dintre care cele două mai 'ușurele' ar fi 'prost' și 'urât'. Si așa bietul copil, n-are nici măcar cea mai vagă idee că este mai mult decât acceptabil ca înfățișare, crede despre sine că este un al doilea quasimodo...Am văzut oameni frumoși care se credeau urâți și invers: oameni urâți (mai ales bărbați) care se credeau rupți din soare.
Dar cu bebelusii ce facem? Cum îi creștem pe copiii noștri? Cu ideea că sunt țandură de os sfânt sau că put ca o hazna de sub talpa iadului?

Frumusețea femeilor

Vezi, ai pus o problemă de mentalitate în schimbare...Dacă în urmă cu cinci sute de ani nu conta dacă femeia este frumoasă, atât timp cât se căsătoreau averile sau se ridica ori se menținea doar poziția socială a bărbatului, putea să fie urâtă ca dracul și să ofteze după invizibilul ei soț, că tot nu stăteau împreună...decât o noapte sau poate o săptămână într-o viață...Dacă cei doi trăiau în sărăcie, la marginea burgurilor sau colindau cu șatra drumurile prăfuite dintre un sat și altul, atunci nu conta decât tot așa, să aibă o brumă de venit (un cal, o vacă, o capră...era bună și o colibă) și să aibă mai ales două brațe zdravene de muncă ca ale unui Hercule, fără răsplata finală a eroului, rezistență în fața privațiunilor (zile în care doar muncești ca un bou de la primul cântat al cocoșilor) și capacitatea de a face copii sănătoși, apți...tot de muncă nesfârșită și încă din fragedă copilărie. Stiai că în vremurile Evului Mediu un copil nu conta nici cât o muscă, mai ales dacă era de sex feminin, și dacă se îmbolnăvea nimeni nu se zorea în jurul lui, ca acum, ca să-l vadă ce are? La primul semn că nu mai respiră era îngropat: în felul ăsta prea puțini copii treceau de un an. (Citește în acest sens: Francoise Dolto, o vestită pediatră, revoluționară prin felul de a aplica tehnicile terapeutice la copii și la cupluri cu probleme).
Ei, bine, averea a ajuns să nu mai conteze, în momentul în care oamenii au realizat că a avea frumusețea în posesie era un capital în sine. Unii soți, mai cinici, o fructificau pentru a face carieră, punându-și nevasta, frumoasă coz și plină de nuri să înduplece deciziile unui șef obtuz sau ale unui ministru bătrăior și concupiscent, care ar fi 'gustat' ceva prospătură din când în când. (Citește în acest sens: schițele lui Caragiale și nuvelele lui Cehov, scriitori realiști și satirici). De fapt, secolul al XIX (romantic și realist) a adus această radicală schimbare: frumusețea biologică (a femeii sau a bărbatului) este un dar divin, ceresc, dar și o damnare, fiindcă toți frumoșii o sfârșeau prost, tragic: o femeile sărace și frumoase ajungeau în casele cu felinar roșu, iar bărbații săraci și arătoși slujeau poftele libidinale ale unui marchiz sau conte marcați de gută și alte boli inavuabile. Desigur că bărbații aveau mai multe șanse de ajunge undeva, săraci și frumoși fiind. Si iarăși îți dau câteva exemple din literatură: Rastignac al lui Balzac, Bel Ami al lui Maupassant, Julien Sorel al lui Stendhal - toți scriitori realiști cu accente romantice. Apoi mai era și situația în care bărbați răzbătători, cu situație și avere, câștigată pe căi dubioase, foști arendași de moșie sau vătafi de curte al vreunui boier scăpătat, își doreau să intre în protipendadă și n-aveau cum decât printr-o căsătorie cu fiica/ nepoata vreunui nobil ajuns în sărăcie. Vezi: Tănase Scatiu al lui Duiliu Zamfirescu.
Si, dintr-o dată, femeile s-au trezit (mă rog, se treziseră ele mai demult, dar șansele de afirmare erau puține cât timp erau excluse de la sufragiul universal), mai aproape de zilele noastre, că nu mai vor să fie considerate doar obiecte frumoase și exploatate ca atare sau luate drept ființe marginale fără minte și fără nici un talent, cu atât mai abitir cu cât, deseori, intrau, prin căsătorie, pe mâna unor brute a căror unice 'virtuți' era băutura regulată și regulatul cu bătaia.
Ca să acceadă la statutul de ființe, de la cel de obiect, a trebuit să se lupte pentru a fi trimise și susținute la școală sau, pur și simplu, să fugă de acasă împlinindu-și vocația cu mari greutăți. Vezi cazul, mai vestit, al lui Marie Sklodowska-Curie. Si la noi sunt din acestea, dar mai puțin vestite. M-am întrebat întotdeauna cu multă uimire cum dumnezeu a făcut, de pildă, Hortensia Papadat-Bengescu, căsătorită de tânără cu un magistrat, bătrânuț și limitat (în percepția socială a rolului femeilor), ca, la patruzeci de ani, având deja patru copiii, să se apuce de scris!!! Si să scrie romane care constituie, pentru perioada anilor '30, modele narative de analiză psihologică! Poate că nu-ți poți imagina cât de greu este să crești și să educi un singur copil, darmite patru!!! Si n-ai timp de nimic nici cu unul...Iar pentru scris ai nevoie de reflecție, de solitudine și de izolare într-un colț numai al tău, unde să nu te deranjeze nimeni și nimic.
Așa că, modul tău de a percepe femininul, că frumusețea nu -ți mai ajunge dacă nu e însoțită de vreun talent, de deșteptăciune, de cultură și de sensibilitate, e tributară noilor schimbări. Dar poți recunoaște, nu e nici o rușine, că situația ideală: și frumusețe și inteligență și pregătire profesională, te-ar atrage infinit mai mult și mulțumi pe deplin...
Fără să bagatelizez deloc, eu vorbeam, anterior, doar de faptul că frumusețea este echivalentul (pentru cei care trăiesc la nivel biologic sau cum ar spune un pamfletar de la noi: 'trăiesc doar pentru mațe și latrină') sau indicele unei sănătăți biologice. Gândește-te numai puțin! O față albă și rozalie ca piersica sau una acoperită de acnee (semn al unor dezordini hormonale)? O privire clară și directă, cu irișii limpezi, sau niște ochi micșorați de miopie și cu firișoare vinete în albul lor? Un păr des și mătăsos sau un păr rarit și căzut (poate din pricina unor suferințe psihice)? O statură altetică și felină sau un butoi ambulant de grăsime?
Mai continuu?
Fa-te indispensabil: aptitudini cu care bati criza